Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste doi ani, pe…
Europa
-
-
Agricultori români vor participa la acțiunile de protest organizate de fermierii din țările Grupului de la Vișegrad extins. Protestul se va desfășura la poarta Comisiei Europene, la Bruxelles, săptămâna viitoare.…
-
România ar putea realiza un proiect pilot în irigații, în cadrul planului REPowerEU, a anunțat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pe pagina sa de Facebook. O delegație a…
-
Comisia Europeană a folosit aproape tot timpul pe care și l-a alocat ca să ia decizia cu privire la instituirea unor măsuri de protecție a fermierilor din cinci state membre,…
-
Comisia Europeană pare decisă să interzică importul de cereale din Ucraina, și asta până pe 5 iunie 2023, când încetează valabilitatea vechiului regulament, prin care s-au instituit facilități comerciale pentru…
-
Culturile agricole și irigațiile la nivel global vor fi monitorizate din satelit, ca lumea să știe pe ce hrană se poate baza, anunță Agenția Spațială Europeană. Pentru aceasta, a fost…
-
Protestul agricultorilor nu a rămas fără ecou, dar pe plan național. Premierul vrea măsuri, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților vine cu propuneri, adică reintroducerea taxelor vamale, iar ministrul…
-
Mii de agricultori au protestat, vineri, în toată țara, nemulțumiți de modul în care Comisia Europeană a prețuit efortul lor pentru ca grânele ucrainene să poată fi exportate. De fapt,…
-
Ucraina ar putea exporta alte 15,6 milioane de tone de cereale în trimestrul aprilie-iunie 2023, ceea ce ar duce exporturile totale în sezonul 2022/23 la o cifră surprinzătoare de aproape…
