A fost rândul membrilor Plenului Consiliului Concurenței să fie audiați de Comisia Economică din Senat, ca urmare a semnalelor publice privind delistarea produselor românești de către marii retaileri din domeniul…
producători
-
-
Producătorii agricoli sunt așteptați în piețe cu legume, au anunțat reprezentanții Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR). Ei dau asigurări că există spații suficiente unde producătorii, asociațiile de producători…
-
Toată lumea, de la autorități la producători agricoli, susține că avem destulă mâncare. Aceasta este concluzia la care au ajuns ministrul Agriculturii, producătorii și retailerii după întâlnirea pe care au…
-
Fermierii vor putea beneficia și în acest an de subvenționarea primelor de asigurare, statul punând la bătaie peste 30 de milioane de euro, e drept, din fonduri europene. Iar alte…
-
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat că a depus în Parlament un proiect de lege prin care producătorii și procesatorii români din sectorul agroalimentar să fie protejați. Scopul declarat este…
-
Decizia autorităților de a închide piețele din cauza evoluției COVID-19 a generat un val de proteste din toate părțile. După mai multe dispute, s-au cristalizat două tabere: autoritățile, care susțin…
-
Reţelele comerciale trebuie să fie cele care bat la uşa producătorilor agricoli români şi nu invers, a declarat, joi, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel,…
-
Reducerea veniturilor populației în urma crizei COVID-19 vor influența în mod semnificativ comerțul cu amânuntul, astfel că cei mai vizați de impactul negativ sunt micii producători agricoli. Jucători din piață…
-
Mai multe asociații de agricultori sunt nemulțimite de lipsa de implicare din partea ministrului Agriculturii pentru că nu face nimic pentru micii producători de legume și fructe. Vremea de criză…