Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a identificat zece priorităţi mari ale agriculturii româneşti, iar aceste nevoi vor trebui creionate într-un program naţional strategic, astfel încât multe dintre ele să fie corectate…
Oros
-
-
Noile Politici Agricole Comune (PAC) pentru următorul exercițiu financiar comunitar, marcate de elementele de protecția mediu, necesită clarificări, după cum a susținut ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la reuniunea Consiliului de…
-
De mâine începe plata schemei de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au fost afectaţi de seceta pedologică, a anunțat, joi, la Zalău, ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Plata despăgubirilor…
-
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, doreşte modificarea legislaţiei din domeniul vânătorii, astfel încât fermierii care au terenuri ce se suprapun cu fonduri de vânătoare să le gestioneze astfel încât să poată…
-
Agricultorii clamează nevoia de irigații, având în vedere ravagiile pe care le-a făcut seceta în acest an, dar primul lor gând este la despăgubirile promise de stat. Fermierii și oficialii…
-
Programul „Strategia de Gestionare a Apei” trebuie fundamentat până la finalul lunii octombrie şi apoi trebuie trimis la Comisia Europeană, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros,…
-
Ministerul Agriculturii alocă 850 de milioane lei despăgubiri pentru secetă ceea ce asigură minimum 80% din cuantum, care va fi direcţionat în luna septembrie, urmând ca restul să fie acordat…
-
În cele din urmă, a venit și rectificarea bugetară, cu bani mulți pentru Ministerul Agriculturii. Chiar dacă documentul nu are stipulat clar fondurile pentru despăgubirile pentru pagubele produse de secetă,…
-
Producția de grâu 2020 a fost drastic „dijmuită” de secetă, dar, chiar și așa, va exista destul grâu pentru pâine, susține ministrul Agriculturii, Adrian Oros. O consolare pentru fermieri ar…
