Acasă Focus Agricol Cele zece „porunci” ale ministrului Agriculturii

Cele zece „porunci” ale ministrului Agriculturii

de M G

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a identificat zece priorităţi mari ale agriculturii româneşti, iar aceste nevoi vor trebui creionate într-un program naţional strategic, astfel încât multe dintre ele să fie corectate în următorii şapte ani. „Clasamentul” ministrului pleacă de la deficitul balanței comerciale cu produse alimentare și ajunge gestionarea apei.

„Am avut mai multe runde de întâlniri cu mediul asociativ. În afară de trei judeţe am fost în toate judeţele ţării, în unele judeţe de două ori pentru că am vrut să văd ce se întâmplă acasă la fermieri. Am identificat zece priorităţi mari ale agriculturii româneşti. În primul rând, vorbesc de corectarea balanţei comerciale pentru produse agroalimentare, care în ultimii ani a luat-o la vale, anul trecut înregistrând un deficit de 1,3 miliarde de euro. Acolo trebuie neapărat să facem ceva, să sprijinim mai consistent tot ce înseamnă procesare, depozitare, în aşa fel încât dacă exportăm, să exportăm şi noi produse cu valoare adăugată. Apoi, un lucru important este asocierea. Am reuşit anul acesta să ajutăm mediul asociativ din România să fie reprezentat la Bruxelles, Ministerul Agriculturii plătind acele cotizaţii, în aşa fel încât ei să aibă drepturi depline în cadrul COPA-COGECA”, a declarat Adrian Oros în cadrul videoconferinţei News.ro „Agriculture reloaded”.

Ministrul Agriculturii a subliniat că pentru micii producători „cooperativele reprezintă singura soluţie realistă”.

„Avem iarăşi o problemă cu micul producător şi cu micul procesator, care foarte greu reuşeşte să îşi vândă producţia toată sau la preţuri competitive. Vrem să îl ajutăm să îşi crească puterea de negociere şi aici nu avem decât o singură soluţie: asocierea economică, cooperativele”, a menţionat Adrian Oros, care a adăugat că „pentru cei mici cooperativele reprezintă singura soluţie realistă”.

„Vom stimula în continuare consolidarea acestor cooperative”, a mai spus ministrul.

El a adăugat că a patra prioritate este consolidarea piețelor locale.

Ministrul Agriculturii a precizat că, în ceea ce priveşte carnea de pasăre sau carnea de porc, România produce mult prea puţin faţă de consumul intern.

“Producem mult prea puțin față de consumul intern. Dar trebuie mult mai atenţi cu această piaţă locală şi aici mă refer şi la faptul că piața locală trebuie să fie o oportunitate pentru producătorii locali”, a mai spus el.

O altă mare problemă este legată de calificarea forţei de muncă, afirmând că trebuie să se insiste în viitor pe învăţământul profesional.

„Noi, la minister, considerăm că soluţia realistă este învăţământul profesional dual, acest parteneriat între sistemul de învăţământ, autorităţi publice locale şi agenţi economici fermieri sau procesatori, unde să pregătim personal calificat”, a precizat Oros.

O altă mare problemă identificată este legată de calificarea forţei de muncă şi trebuie insistat pe învăţământul profesional, considerând că soluţia este învăţământul profesional dual, unde să pregătească personal calificat.

“Cea mai mare problemă anul acesta a părut să fie gestionarea apei. În ultima perioadă au fost ani în care regimul precipitaţiilor a fost unul foarte bun pentru agricultură şi am cam uitat să întreţinem şi să reparăm această infrastructură fie de irigaţii, fie de drenaj. Iar anul acesta, când am avut nevoie acută de apă, am constatat că deşi am dat drumul la apă pe canale din martie, apa a ajuns abia pe 500.000 hectare, foarte puţin, total insuficient. De aceea va trebui în următoarea perioadă să investim mult şi foarte repede în această infrastructură de gestionare a apei. Avem oportunitatea ca prin acest Program Naţional de Rezilienţă şi Relansare Economică, Guvernul a acceptat ca peste 6 miliarde euro să-i direcţionăm pentru a reabilita toată infrastructura de gestinoare a apei”, a mai spus ministrul Oros.

În plus, autorităţile se vor gândi cum gestionează riscurile, să lucreze la apariţia unor fonduri mutuale cu care agricultura să poată să gestioneze riscurile.

Aceste nevoi trebuie creionate într-un program naţional strategic, pentru a putea fi rezolvate în următorii şapte ani, mai spune ministrul.

 

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.