Prețul grâului la bursa reprezentativă pentru România, adică cea de la Paris, a depășit cotația de referință de 300 euro pe tonă. Evoluția fulminantă a prețului grâului vine, pentru România,…
Special
-
-
România este plină de samsari care vând ilegal porci și așa acoperă țara de pestă porcină africană, susține vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea.…
-
Ministerul Agriculturii s-a apucat să lucrează la elaborarea bugetului, chiar dacă nu a primit indicatorii macroeconomici necesari fundamentării bugetului. Ministrul Adrian Oros a ținut să atragă atenția că nu a…
-
Energia electrică, gazele naturale, combustibilii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, iar octombrie este prima lună în care nu s-a înregistrat nicio ieftinire raportat la…
-
Instituțiile de stat nu mai au voie să ceară copii după acte emise de alte entități ale statului, ca măsură de reducerea birocrației. Legea care instituie această obligativitate a fost…
-
Fondurile europene disponibile pentru proiectele depuse în cadrul submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale din cadrul PNDR 2020 s-au epuizat în primele cinci zile…
-
Schimbările climatice pot avea în următorii ani un impact major asupra resurselor de apă din România, arată cele mai recente studii efectuate de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) şi Institutul…
-
Cel mai mare târg de agricultură din România, INDAGRA, s-a deschis într-un anonimat apăsător. Fără fastul de altă dată, dar mai ales fără oameni. Condiționarea accesului la târg de certificatul…
-
Parlamentul European a adoptat, oficial, poziția cu privire la Conferința ONU privind schimbările climatice COP26 de la Glasgow. Parlamentul pledează pentru accelerarea acțiunilor climatice la nivel mondial și pentru ca…
