Apropierea alegerilor, de această dată cele europarlamentare, a început să agite „apele”, iar agricultorii au considerat necesar să le amintească liderilor politici care sunt așteptările lor de la viitorii reprezentanți…
scrisoare
-
-
În timp ce unii fermieri protestează la porțile Bucureștiului, alții, ceva mai organizați, trimit scrisori către conducerea statului ca să întreprindă toate demersurile necesare ca unele măsuri, cerute și de…
-
Controalele la terasele de pe litoral au generat un adevărat război între inspectorii a două instituții importante care au atribuții care se cam suprapun în unele situații: Autoritatea Sanitară Veterinară…
-
Trei dintre cele mai importante organizații ale agricultorilor au trimis o scrisoaare deschisă considerii țării, prin care vor să atragă atenția față de consecințele generate de importurile de produse ucrainene…
-
Scrisoarea Alianței pentru Agricultură și Cooperare pentru premier: Dați-ne despăgubirile promise
de L MAlianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită premierului Nicolae Ciucă să-şi respecte promisiunile făcute către fermieri şi să aprobe Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de…
-
Agricultorii au cerut ajutorul întregii conduceri a țării, de la președinte la miniștri, pentru că măsurile de ajutor pentru ucraineni i-au afectat serios. Piața românească a fost inundată de marfă…
-
Ministerul Agriculturii a cerut Comisiei Europene ca să permită scurtarea timpului în care crescătorii trebuie să păstreze animalele în ferme,pentru a putea primi anumite subvenții; după această perioadă de „retenție”,…
-
Sunt tot mai dese și puternice vocile care cer renegocierea PNRR astfel încât să fie alocate fonduri și pentru agricultură. De fapt, este vizată finanțarea sistemului de irigații, apa fiind…
-
Cele mai mari patru organizații ale agriculorilor au trimis o scrisoare deschisă premierului Ciucă, ministrului Agriculturii, al Energiei și al Finanțelor Publice prin care au cerut intervenția autorităților pentru susținerea…
