Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari Programul „Rabla pentru tractoare” scumpește utilajele agricole

Programul „Rabla pentru tractoare” scumpește utilajele agricole

de L M

Anunțul Guvernului privind introducerea unei noi forme de subvenții, cea referitoare la achiziția de tractoare și alte mașini agricole, a făcut să se „miște” piața, adică prețul acestor produse să crească, de regulă cu valoarea subvenției. De aceea, mari asociații de agricultori au trimis o scrisoare deschisă asociațiilor de producători și importatori de tractoare și echipamente agricole prin care au solicitat ca prețul acestor produse ce intră în programul de subvenționare să nu crească. De altfel, este un fenomen care se întâlnește mereu atunci când statul anunță subvenții. La fel s-a petrecut cu subvențiile la lână și lapte, când fermierii nu au apucat să beneficieze de bani, pentru că prețurile de achiziție au scăzut cu valoarea subvenției, care a ajuns, în acest fel, la comercianți.

Fermierii reuniți în cinci mari organizații de profil au transmis o scrisoare deschisă conducerii asociației producătorilor și importatorilor de mașini și utilaje agricole și producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de tractoare și utilaje agricole prin care atrag atenția asupra situației cu care se confruntă agricultorii și semnalele negative venite din piață cu privire la posibile creșteri de prețuri la produsele ce urmează să fie subvenționate de către stat.

„Minimum 35% dintre fermieri riscă să intre în insolvență și ulterior în faliment la sfârșitul acestui an. Acest scenariu sumbru este cauzat de o serie de factori cumulativi, printre care: creșterea exagerată a prețurilor inputurilor agricole, prăbușirea prețurilor produselor agricole, seceta pedologică severă, arșița atmosferică și eventuale investiții care să le aducă un plus trebuie analizate și realizate cu mare atenție”, atrage atenția scrisoarea deschisă.

Potrivit documentului, prin Programul „Rabla pentru tractoare agricole”, Guvernul a aprobat un buget de 100 de milioane de euro, prin care aproximativ 5.000 de fermieri mici și medii vor putea beneficia de câte 20.000 euro pentru a înlocui utilajele vechi şi poluante cu care lucrează în prezent. „Fermierii membri în organizațiile noastre ne transmit informații din piață că tractoarele care costau până recent în jur de 35.000 euro vor avea un preț majorat în mod nejustificat la 55.000 euro, plafonul maximal pentru program, făcând astfel accesul fermierilor la acest sprijin să fie unul limitat și mult restrâns, cu un număr redus de beneficiari”, se arată în scrisoare.

Pe lângă acest program, care urmează să fie derulat prin Fondul pentru mediu, vor fi lansate și derulate, în 2024, programele aferente sM 4.1.1 – Investiții în Exploatații Agricole, DR 12 – Investiții în Consolidarea Exploatațiilor Tinerilor Fermieri Instalați și a Fermierilor Recent Instalați și DR 13 – Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal, care reprezintă oportunități de finanțare pentru fermierii care doresc să achiziționeze utilaje agricole pentru activitățile din ferme.

„În aceste condiții, facem un apel la producătorii, importatorii și distribuitorii de utilaje să evite practicile din trecut prin care odată cu lansarea anumitor măsuri sau programe de finanțare a utilajelor agricole fie au crescut prețurile aproape de suma care era acordată ca finanțare, fie au crescut prețurile cu 20-30% dacă ne raportăm la diferențele de prețuri între leasing-ul direct de fermier și prețurile oferite prin diferite programe, inclusiv în Baza de Date a Prețurilor de Referință. De asemenea, adresăm solicitarea de a fi analizate prețurile de leasing și alinierea acestora la prețurile utilajelor din țările din vestul Uniunii Europene (de exemplu, Germania)”, solicită fermierii.

„Considerăm că este nevoie de un efort din partea tuturor părților implicate ca prețurile de achiziție să fie cât mai mici posibil prin aceste programe de finanțare, diminuate către prețul de achiziție la Leasing în măsura în care este posibil, pentru a sprijini fermierii să traverseze această perioadă grea și să existe o colaborare reciproc avantajoasă pe termen scurt, pentru ca aceste parteneriate între fermieri și producătorii și distribuitorii de utilaje să continue în bune condiții pe termen mediu și lung”, sunt de părere agricultorii.

„Sperăm că veți înțelege situațiile semnalate și veți acționa în consecință pentru a sprijini fermierii pentru continuarea activităților agricole și accesarea în condiții rezonabile a programelor de finanțare pentru achiziționarea utilajelor agricole și preveni apariția situațiilor mai sus menționate”, se încheie scrisoarea deschisă.

Scrisoarea este semnată de conducerile Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor Horticole din România – HORT INTEGRA, Asociației Grupurilor și Organizațiilor de Producători Agricoli – FRULEG-RO, Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin – UNCST – BOVICOOP, Asociației Naționale a Cooperativelor Agroalimentare din România – COOP RO și de reprezentanții organizațiilor membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – AAC.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.