O parte dintre agricultori se pregătesc de proteste, la doar câteva zile înainte de alegerile locale și europarlamentare. Nemulțumirile lor sunt mai vechi, unele de 6 ani, dar promisiunile de rezolvare primite nu au fost onorate de guvernanți, susțin aceștie. De aceea, pe 27 mai, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România va organiza mai multe acțiuni de protest în țară, cel mai mare urmând să aibă loc în București.
„În numele membrilor săi, care împreună lucrează peste 1,2 milioane hectare, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), (…) își manifestă indignarea față de lipsa de reacție a reprezentanților guvernului, a ministerului de resort, și mai ales, față de absența unor soluții eficiente la problemele majore cu care se confruntă sectorul agricol”, se arată într-un comunicat de presă al Forumului. „Ne manifestăm, de asemenea, totala dezaprobare față de incoerența în decizie a autorităților compentente, cu consecințe devastatoare pentru predictibilitatea activității agricole”, mai arată documentul.
Potrivit acestuia, cea mai mare nemulțumire a fermieilor este legată „tergiversarea, fără justificare reală, a unui demers pe care îl solicităm de peste 6 ani: modificarea, în Codul Civil, a prevederilor privind durata minimă a contractului de arendă și reglementarea unei durate minime a acestuia la cel puțin 7 ani”. Legea a fost aprobată de Parlament, dar declarată neconstituțională; acum este avansat un alt proiect legislativ cu același obiectiv.
Agriculturorii acuză și „întârzierea absurdă a plății compensatorii de 100 eur/ha (cadru Ucraina), cauzând instabilitate financiară și falimente în rândul fermierilor; extinderea acestei măsuri pentru culturile de primăvară din 2023, în condițiile în care UE tocmai a anunțat că prelungește cadrul temporar Ucraina ce permite statelor membre să ofere mai ușor ajutoare nationale agricultorilor”. Întârzierea pare că va lua sfârșit, având în vedere că ministrul Agriculturii a anunțat că banii vor ajunge la fermieri începând cu 15 mai, deci, tot aproape de data alegerilor.
Cea mai interesantă solicitare a FAPPR se referă la sistemul antigrindină. Fermierii vor, „de urgență”, un ordin de ministru „care să limiteze și să reglementeze strict activitatea sistemului antigrindină, cel puțin în județele Prahova, Vrancea, Iași, Vaslui, Buzău”.
„Persiflarea solicitării noastre legitime și justificate privind prezentarea unui studiu de impact al sistemului antigrindină asupra cantității de precipitații în zonele vizate, persiflare constând în repetate amânări și discuții sterile, și care a culminat cu insulte grave aduse fermierilor, membri FAPPR, de către directorul general al Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor”, se arată în comunicat. Problema utilizării sistemului antigrindină s-a acutizat în ultima vreme, unii agricultori acuzând că această tehnologie face mai mult rău decât bine; ideea a fost combătută puternic de către meteorologi, dar, se pare, fără succes.
„Amânarea perpetuă și nemotivată a demarării discuțiilor cu mediul asociativ pe tema implementării unei soluții sistemice de gestionare a riscurilor catastrofice cu care se confruntă agricultura (de tip plasă de siguranță), utilizând intervențiile și oportunitățile oferite în cadrul Planului Național Strategic PAC, cu posibilitatea de a antrena contribuții din ambii piloni (plăți directe și dezvoltare rurală)”, este o altă nemulțimire a FAPPR. De foarte mulți ani, se pune problema unui sistem de despăgubiri, la care să contribuie și fermierii, chiar și cu fonduri comunitare, dar nu s-a realizat nimic până acum.
Forumul APPR mai atrage atenția asupra „lipsei demersurilor care să facă posibil transferul către Organizațiile Utilizatorilor de Apă al sistemelor de irigaţii amenajate care nu au fost finalizate si/sau recepţionate, mai ales în areale cu seceta extremă (Dobrogea, zona nordului Moldovei, Siret-Baragan) în care acestea există fizic și s-ar putea iriga. Lipsa coordonării inter-agenții și mecanismul deficitar al controalelor vamale, care au făcut posibilă crearea de breșe în sistemul de monitorizare a fluxurilor de marfă și au generat suspiciunea rezonabilă privind intrarea ilegală pe teritoriul României a unor volume însemnate de produse agricole de origine Ucraina, perturbând profund piața locală și penalizând producătorii autohtoni”, arată documentul.
„Având în vedere că toate eforturile noastre de soluționare a acestor probleme urgente și deosebit de grave pe calea dialogului civil au avut drept rezultat o impresionantă apatie la nivelul autorităților, în data de 27 mai 2024, Forumul APPR va organiza un protest amplu în București și în mai multe zone reprezentative din țară”, anunță Forumul.
FAPPR consideră că această situație a fost generată de „incapacitatea, atât la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cât și la nivelul guvernului, de a contura o strategie agricolă coerentă”. „Ignorarea, în mod repetat a solicitărilor noastre legitime și acuzațiile nefondate ale unor reprezentanți ai autorităților la adresa fermierilor, nu mai pot fi acceptate! Ne vom face respectați în stradă!!!”, precizează comunicatul.
Pentru informații suplimentare: comunicare@forumulappr.ro
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România este o structură profesională federativă inființată în anul 2012, formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România. Forumul APPR furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România, și face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa.