Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari Protestul ciobanilor a devenit al altora, cu bătaie cu tot

Protestul ciobanilor a devenit al altora, cu bătaie cu tot

de L M

Protestul ciobanilor și al fermierilor, neautorizat, de altfel, a început timid și s-a terminat cu bătaie. Agricultorii și-au dat întâlnire în fața clădirii Guvernului ca să facă presiuni asupra Executivului pentru adoptarea unor măsuri cu menirea de a înlătura marile neajunsuri de acum: interdicția exportului de ovine, pentru ciobani, și sprijin pentru continuarea activității pentru cultivatori, în condițiile creșterii exorbitante a prețului motorinei și îngrășămintelor chimice. De remarcat, cele mai mari organizații de ciobani nu au participat la protest. Protestul lor a ajuns suport pentru alți cetățeni care aveau alte revendicări, de la viața grea, la susținerea lui Călin Georgescu. A mai fost doar un pas pentru ca spiritele să se încălzească, cu sprijinul major al unor incitatori. În cele din urmă, ciobanii s-au delimitat de ceea ce a ajuns protestul lor, iar huliganii s-au bătut cu jandarmii, cu „pierderi” de ambele părți. În cele din urmă, lăsarea serii, dar și descurajarea venită din partea jandarmilor, a liniștit lucrurile.

De mai multe săptămâni, ciobanii au lansat în social media apelul de a veni la București să protesteze împotriva deciziei Comisiei Europene și, în consecință, a autorităților române de a interzice exportul de ovine, activitate în plină expansiune în România.

La sfârșitul lunii iulie 2026, cele mai importante organizații de crescători de animale au protestat la București împotriva interzicerii exportului de oi, dar și pentru demiterea șefului ANSVSA, instituție identificată ca fiind vinovată de situația care a generat decizia de interzicere a exportului. Mai exact, un adevărat haos în identificarea și trasabilitatea animalelor, activități în care sunt implicați atât ciobanii, dar, mai ales, medicii veterinari, responsabili cu număratul oilor.

Protestul de atunci nu s-a lăsat cu soluții concrete, care să fie resimțite și de ciobani, așa că a fost pusă la cale o altă acțiune care să arate forța ciobanilor în negociere. La noul protest, de marți, 15 septembrie, prezența crescătorilor de animale nu a fost prea mare, dar a fost completată de agricultorii care se ocupă de cultura câmpului, care trec printr-o perioadă extrem de gravă, cu prețuri foarte mari la inputuri și lipsă de lichidități. De fapt, nu a existat un organizator oficial, ciobanii ferindu-se de o astfel de calitate, așa că autoritățile nu au pe cine trage la răspundere.

Protestul din fața Guvernului a început calm, cu fermieri care își susțineau cererile și cu mulți nemulțumiți de tot fel, de la viața grea și prețurile mari, de nesuportat, la nostalgici după „turul 2”. Unii și-au amintit și de Regele Mihai, așa că totul era un amestec eterogen, fiecare cu durerea lui.

De protest au profitat și vânzătorii de însemne tricolore, de la șepci și fulare, la stegulețe și trompete, musai în culorile drapelului. Cred că cei mai câștigați la acest protest au fost acești vânzători ambulanți, având în vedere cât tricolor s-a putut vedea acolo.

Ciobanii, conduși de Ionică Sterp, cunoscut drept Ciobanul Ionică, a depus o listă de revendicări la Registratura Guvernului. Nu a mai durat mult și primele încleștări cu jandarmii s-au produs, agitatorii, dar nu ciobani, fiind identificați și conduși la secția de poliție. S-a lăsat cu pietre în capul jandarmilor și cu gaze lacrimogene în ochii protestatarilor recalcitranți. A fost prima rundă, „de încălzire”, pentru că celelalte ce au urmat au fost mai dure, având în vedere că s-au înregistrat victime și din partea protestatarilor, și din partea jandarmilor. Între timp, ciobanii s-au repliat și s-au delimitat de ceilalți protestatari.

Au fost încercări de deturnare a protestului, de confiscare politică a evenimentului, dar, în cele din urmă, s-a terminat ziua cu protestul ciobanilor făcut praf și cu „obrazul” Bucureștiului șifonat. Unii ciobani și-au anunțat intenția de a nu pleca de la București până nu se rezolvă problema.

Lista de revendicări

În primele ore de protest, înainte ca acesta să degenereze în lupte de stradă, ciobanii care au participat la manifestație au transmis Guvernului lista lor cu 16 revendicări. Ei au ținut să precizeze în cererea lor că revendicările lor au nevoie de soluționare urgentă, fiind „esențiale pentru supravieţuirea sectorului ovin  românesc”.

Prima solicitare se referă la „încetarea imediată” a uciderii oilor dispuse pe cale administrativă, ca măsură de combatere a bolilor, și adoptarea unor soluţi alternative, proporţionale, care să nu  conducă la distrugerea efectivelor de animale. Apoi, solicită redeschiderea de urgenţă a exportului de ovine, fără restricţii în comercializare. Ciobanii mai vor scoaterea ursului brun din categoria specilor strict protejate și gestionarea responsabilă a populaţiei acestuia, pentru protejarea vieţii oamenilor și a animalelor din exploataţii.

Pe lista de revendică mai figurează închirierea pajiștilor către crescătorii de animale la preţuri corecte, accesibile, prin proceduri transparente; încetarea practicii de sancționare contravenţională a crescătorilor de animale de către Inspecţia Muncii (ITM) pentru situaţii pecifice activităţii tradiţionale de creştere a  animalelor; eliminarea taxelor impuse de ANSVSA crescătorilor de animale pentru acţiunile  sanitare veterinare obligatorii, costul acestora urmând a fi suportat de stat, precum și utilizarea pășunilor și a terenurilor agricole fără restricţii de mediu disproporţionate „care golesc de conţinut dreptul de folosinţă al fermierilor”.

Ciobanii mai au o solicitare estrem de interesantă: respect instituţional pentru fermieri şi pentru medicii veterinari, printr-un tratament corect, echitabil și predictibil din partea autorităților statului. Ei mai vor și trecerea ANSVSA în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale; implementarea radarului zotehnic în domeniul transportului de animale, pentru  combaterea transporturilor ilegale și protejarea crescätorilor corecţi; modificarea legislaţiei în domeniul vânătorii și eliminarea interdicţiei de pāșunat pentru perioada 6 decembrie – 23 aprilie. Ciobanii mai vor încetarea sancţionării crescätorilor de animale pentru nesterilizarea câinilor de la stâna, ținând seama de rolul utilitar al acestora în paza turmelor, dar și modificarea regimului juridic al filei din Carnetul de comercializare, astfel încât aceasta să dobândească valoarea unui înscris oficial, iar falsificarea ei să atragă răspunderea penală.

Ciobanii mai au și alte revendicări care au legătură cu activitatea lor. Vor modificarea legislaţiei privind despăgubirile pentru secetă, astfel încât acestea să fie acordate efectiv, inclusiv pentru pajiști; acoperirea de către stat a costurilor suportate de fermieri în cazul măsurilor impuse pentru protejarea interesului sanitar-veterinar general; atunci când statul limitează posibilitatea de comercializare, acesta trebuie să compenseze în mod corect prejudiciul  economic produs. Ultima pe lista de revendicări este cea referitoare la dialog real, soluţii concrete, decizii asumate şi un cadru legislativ eficient pentru  salvarea fermelor, deschiderea pieţelor, păstrarea și protejarea oieritului românesc ca sector economic strategic.

Rezolvarea revendicărilor are și termen – cel mai târziu data de 16.09.2026, ora 10.00.

Și premierul, în cele din urmă

Premierul Ilie Bolojan a avut și el, în cele din urmă, o reacție cu privire la cerințele prezentate de ciobani înainte de a începe violențele de la protestul acestora. Potrivit acestuia, Guvernul a luat măsuri pentru îndreptarea situație, dar cel mai presant lucru, reluarea exporturilor, nu se poate realiza decât cu acceptul Comisiei Europene. Și, în cele din urmă, a pasat responsabilitatea lui Barna Tanczos, ministrul Agriculturii, în condițiile în care Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, autoritatea statului român în acest caz, este în directa subordine a premierului. Asociația Profesională a Ciobanilor – APC a depus la Guvern o listă cu revendicările pe care le au ciobanii.

„O parte dintre revendicările înregistrate astăzi au fost formulate și în cadrul celor șase întâlniri anterioare ale reprezentanților sectorului ovine cu cei ai Guvernului”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit documentului, au fost luate deja unele măsuri. Prima se referă la eliminarea riscului de transmitere a pestei micilor rumegătoare sau a variolei prin sacrificarea animalelor, care a fost aplicată în mod excepțional și numai în situațiile în care nu au existat alte soluții alternative viabile. „Autoritățile vor proceda în același mod și pe viitor”, se arată în comunicat. Executivul a menționat și faptul că ANSVSA a transmis Comisiei Europene Planul de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. „Exporturile vor putea fi reluate după aprobarea acestui plan de către Comisia Europeană”, atenționează documentul. Apoi, Ministerul Agriculturii a demarat un control tematic privind închirierea pajiștilor de către primării. Controlul a fost inițiat în urma plângerilor făcute de crescători cu privire la nerespectarea condițiilor de închiriere.

Partea financiară este extrem de delicată, având în vedere resursele bugetare limitate. Executivul transmite că, în prezent, o parte semnificativă a acțiunilor sanitar-veterinare este deja finanțată de la bugetul de stat. „Orice extindere a acestora presupune alocarea unor resurse bugetare suplimentare, motiv pentru care este necesară realizarea, în prealabil, a unei analize de impact financiar și bugetar”, precizează documentul. Prin comunicat, se precizează clar că activitatea ANSVSA este coordonată de viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.

Deja Ministerul Agriculturii a inițiat demersurile pentru dezvoltarea unui sistem informatic de trasabilitate în timp real a transporturilor de animale, în vederea combaterii transporturilor ilegale, sistem care trebuie dezvoltat de ANSVSA. „Ministerul Agriculturii susține revendicarea fermierilor privind despăgubirile pentru pagubele produse de secetă pe pajiști și a elaborat o propunere în acest sens. Măsura are însă un impact bugetar semnificativ și necesită identificarea resurselor financiare necesare”, se arată în comunicat. În aceste condiții, MADR a elaborat, împreună cu asociațiile reprezentative ale crescătorilor de ovine, proiectul de lege privind compensarea costurilor suplimentare de furajare. „În actualul context, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, proiectul trebuie adoptat de Parlament”, completează comunicatul, care precizează că Ministerul Agriculturii „a menținut un dialog constant și constructiv cu organizațiile reprezentative ale oierilor și ANSVSA” în procesul de pregătire a unui plan de măsuri pentru gestionarea situației din sector și reluarea exporturilor.

„Este de remarcat faptul că la protestul de astăzi, din Piața Victoriei, nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul de creștere a ovinelor. Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență. Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor”, se arată în comunicat.

De fapt, documentul este reacția Executivului la lista de revendicări a ciobanilor, depusă la Registratura Guvernului.

Tanczos condamnă violențele

Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, a fost mult mai tranșant ca șeful său în ceea ce privește evoluția protestelor din fața clădirii Guvernului. „Condamn cu fermitate transformarea dreptului legitim la protest pașnic în acte de violență, așa cum s-a întâmplat astăzi în Piața Victoriei.Protestul fermierilor a fost deturnat și transformat în acte de vandalism, de persoane care nu reprezintă interesele agricultorilor”, spus Tanczos pe pagina de Facebook al Ministerului Agriculturii.

„Salut poziția celor 14 asociații reprezentative ale crescătorilor de ovine care s-au delimitat de toate formele de violență și de agresarea forțelor de ordine și în cursul după-amiezii am primit delegația acestora la Ministerul Agriculturii”, a spus demnitarul.

Ministrul a ținută să atragă atenția că a avut multe discuții cu ciobanii în ultima perioadă și cunoaște foarte bine situația din acest sector. „Multe dintre revendicările lor sunt absolut justificate”, a precizat ministrul.

„La protestul precedent, organizat în condiții legale de cele mai mari asociații și federații ale crescătorilor de ovine, am fost primul care s-a oferit să îi primească la discuții, la Guvern. Pornind de la acel dialog constructiv, am formulat mai multe propuneri și inițiative, iar ANSVSA a transmis Comisiei Europene Planul de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, care, la sfârșitul acestei săptămâni, va fi discutat de reprezentanții celor 27 de state membre, în vederea aprobării la nivelul Comisiei Europene”, a punctat Tanczos, care a dat asigurări că „Ministerul Agriculturii asigură în continuare o platformă de dialog între fermieri și ANSVSA și ne angajăm să susținem în continuare toate propunerile care oferă soluții la problemele cu care se confruntă fermierii”.

„Fac apel la toți fermierii care se confruntă cu provocările actualelor dificultăți economice și sociale să se delimiteze de orice tentativă de acaparare sau de deturnare politică a revendicărilor lor legitime”, a încheiat ministrul Agriculturii postarea sa.

Jurnal de „front”

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de poliţie, a informat marţi seara Jandarmeria Capitalei, precizează Agerpres. În acelaşi timp, în baza filmărilor operative şi a celor din spaţiul public urmează să fie identificate şi probate persoanele care au comis fapte antisociale.

În urma violenţelor, 10 jandarmi au fost răniţi sub diferite forme, patru dintre aceştia fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri suplimentare, se arată într-un comunicat transmis de Jandarmeria Capitalei.

În acelaşi context, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, două autospeciale aparţinând Jandarmeriei au fost avariate.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.