Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat notificată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru susținerea crescătorilor de bovine și bubaline afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Aprobarea Comisiei Europene se referă la schema instituită prin Legea nr. 176/2026, al cărei buget total este de 277.184.320 de lei (52 milioane de euro).
Măsura a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat în contextul crizei din Orientul Mijlociu (METSAF), adoptat de Comisie la 29 aprilie 2026, respectând condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea UE.
„Aprobarea Comisiei Europene reprezintă o etapă esențială în implementarea acestei măsuri de sprijin, adoptată de Parlament și finanțată din bugetul de stat. Încă de la promulgarea legii, am solicitat imediat alocarea sumelor din Fondul de rezervă bugetară, cerând avizul Ministerului Finanțelor și aprobarea Guvernului pentru hotărârile de guvern inițiate de Ministerul Agriculturii. Este important să putem efectua plățile cât mai repede, pentru a oferi un sprijin concret fermierilor care resimt direct presiunea creșterii costurilor de producție. Crescătorii pot depune deja cererile la APIA pentru a beneficia de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Sprijinul acordat este de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină eligibilă. Valoarea totală care poate fi acordată unei întreprinderi nu poate depăși echivalentul în lei al sumei de 50.000 de euro.
Schema urmărește compensarea parțială a pierderilor generate de creșterea costurilor cu îngrășămintele și combustibilii și se aplică activității desfășurate de crescătorii de bovine în perioada 1 martie–31 decembrie 2026.
România a notificat Comisiei o schemă în valoare de 52 de milioane euro pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul creșterii bovinelor. Schema, care se va aplica până la 31 decembrie 2026, urmărește să atenueze impactul creșterii prețurilor combustibililor agricoli și ale îngrășămintelor.
Ajutorul va lua forma unor granturi directe, ajungând până la cel mult 50.000 euro per întreprindere.
Comisia a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special al articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea UE, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice sub rezerva anumitor condiții, precum și în temeiul secțiunilor 1 și 2.1 din METSAF.
Comisia a concluzionat că schema respectă condițiile prevăzute în METSAF. În special, ajutoarele vor fi acordate pe baza unei scheme cu un buget estimat clar și vor viza sprijinirea temporară a dezvoltării întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare. Comisia a concluzionat că schema este necesară, adecvată și proporțională pentru a facilita dezvoltarea unei activități economice și nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun.
”Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat schema notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, informează CE.
