România va putea da avansuri la subvenții de până la 85%, pentru că autoritățile de la Bruxelles au cosniderat că țara noastră a avut de suferit din cauza condițiilor climatice dificile. În total, din cele 28 de state la UE, 15 vor avea acces la această facilitate.
Comisia Europeană (CE) a inclus alte cinci state, printre care şi România, pe lista celor care pot creşte suma plătită în avans fermierilor afectaţi de condiţiile climatice dificile din prima jumătate a acestui an, se arată într-un comunicat de presă al DG Agri. Această măsura a fost luată în prima parte a lunii septembrie pentru zece state: Belgia, Cehia, Spania, Italia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia şi Finlanda. Acestora li se adaugă acum alte cinci ţări: România, Croaţia, Irlanda, Grecia şi Marea Britanie, state care au cerut mai târziu acest sprijin şi care au reacţionat după ce procedurile pentru primele zece ţări erau deja demarate. Astfel, pentru a evita îngreunarea întregului proces, Comisia a decis să abordeze separat cererile celor două grupuri de state.
Diferitele condiţiile climatice dificile, de la secetă la ploi puternice, pe care au trebuit să le înfrunte anul acesta, i-au pus pe fermieri în faţa unor dificultăţi financiare. Permiterea creşterii nivelului plăţilor efectuate în avans de autorităţile naţionale către fermieri, conform politicii agricole comune, are ca scop ameliorarea problemelor care ţin de fluxul de numerar, precizează comunicatul.
Acordul acoperă plăţile directe către fermieri şi anumite plăţi pentru dezvoltarea rurală, care sunt de regulă efectuate de statele membre în perioada 1 decembrie – 30 iunie. Până acum, statele membre puteau alege să efectueze în avans, începând cu 16 octombrie, în fiecare an, până la 50% din totalul plăţilor directe, respectiv 75% din cele destinate dezvoltării rurale. Decizia Comisiei le permite statelor afectate de condiţii climatice dificile să crească nivelul acestor plăţi până la 70% şi, respectiv, 85%.
De acum statele eligibile au posibilitatea să decidă singure dacă vor profita sau nu de această facilitate legată de normele pentru acordarea în avans a plăţilor, completează comunicatul.
În ultimii ani, agricultorii români s-au plâns constat de faptul că străinii au cumpărat tot mai mult pământ, invocând concurența neloială pe piața funciară: românii nu dispun de resursele și facilitățile financiare ale cumpărătorilor din alte state, în special cele vestice. De aceea, au cerut, tot mai vehement în ultima vreme, ca să se schimbe legislația, astfel încât străinii să nu mai poată cumpăra atât de ușor pământ, în speranța că ascensiunea prețurile se va mai tempera.
