Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere protecția autorităților pentru fermieri și industria alimentară la elaborarea normelor de aplicare a Legii mirosurilor. Fermele și fabricile de prelucrare deja autorizate și care…
lege
-
-
Se pare că Legea arendei nu are noroc să fie aplicată, așa cum tot se chinuie parlamentarii să o promoveze. În esență, parlamentarii, la solicitarea fermierilor, au votat creșterea termenului…
-
Vin vremuri grele pentru urși. După tragedia din Munții Bucegi, unde o turistă a fost omorâtă de un urs, deputații au decis ca un număr important de urși să fie…
-
Parlamentul a adoptat proiectul legislativ prin care „distribuția de bunuri” este recunscută ca activitate economică. Nu că nu ar fi fost, dar, prin recunoaștere legală, va permite agenților economici care…
-
Veterinarii și inspectorii ANAF și ANPC vor trece la ample acțiuni de informare a magazinelor cu privire la modul de aplicare a Legii laptelui. Mai nou, în magazine nu mai…
-
Legea vânzării terenurilor a mai cunoscut o modificare, dar nu ca să mai îndrepte din lucrurile care sunt în neregulă, ci ca să facă posibilă încasarea la bugetul statului a…
-
Legea de transpunere a directivei privind practicile comerciale neloiale generează nemulțumiri pentru toate părțile vizate, producători sau retaileri. Cei mai vehemenți par a fi producătorii agricoli, care anunță că vor…
-
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Parlamentului, spre reexaminare, legea care permite împușcarea urșilor care sunt „recalcitranți”. Ursul este specie protejată, iar unele prevederi ale legii sunt destul de ambigue,…
-
Instituțiile de stat nu mai au voie să ceară copii după acte emise de alte entități ale statului, ca măsură de reducerea birocrației. Legea care instituie această obligativitate a fost…
