Vin vremuri grele pentru urși. După tragedia din Munții Bucegi, unde o turistă a fost omorâtă de un urs, deputații au decis ca un număr important de urși să fie uciși, ca măsură de limitare a numărului acestora, din ce în ce mai mare și cu mult peste optim. Niciun deputat nu s-a opus acestei măsuri, dar momentul a generat noi dispute între putere și opoziție. Mărul discordiei a fost cu privire la cine va pune în aplicare măsura uciderii urșilor: vânătorii sau personalul specializat al fondurilor de vânătoare. Au câștigat primii, astfel că măsurile de protecție luate împotriva urșilor va permite vânătoarea în toată regula, ceea ce presupune inclusiv obținerea unor profituri de pe urma urșilor omorâți.
Deputații, cel puțin o parte dintre ei, și-au întrerupt vacanța ca să voteze legea prin care se permite vânarea urșilor. Proiectul de lege a trecut de Senat în toamna anului trecut, dar nu a mai avansat în procedura parlamentară. Tragedia din Munții Bucegi, unde o tânără a fost ucisă de un urs, a impus o reacție din partea autorităților. În ultima perioadă se constată creșterea alarmantă a numărului de urși, mulți dintre ei ajungând în zonele locuite, în căutarea facilă de hrană. Sunt celebrii urșii cerșetori de pe Transfăgărășan, care așteaptă hrană de la turiști. Totodată, se înregistrează pagube mari și la stâne și în culturi agricole din partea urșilor.
Pe de altă parte, din 2016, vânătoarea urșilor a fost efectiv interzisă, astfel că numărul acestor animale a crescut și mai mult.
În principiu, noua lege va permite vânarea a 426 urși în 2024, ca să mai diminueze numărul lor, numită cotă de prevenție, la care se adaugă și cota de intervenție, de 55 de urși, ca să fie îndepărtați animalele periculoase.
Niciun deputat prezent la dezbaterile comisiilor reunite de Agricultură și Administrație nu a contestat necesitatea diminuării numărului urșilor. Modul în care se face a stârnit dispute aprige, mai mult cu iz politic. Cum era de așteptat, cei mai vocali au fost reprezentanții USR, care au acuzat faptul că legea, așa cum este ea promovată, va permite vânarea urșilor de către vânători. Cu alte cuvinte, diminuarea numărului urșilor prin împușcare devine o afacere pentru deținătorii fondurilor de vânătoare. De aceea, ei au solicitat ca vânătoarea să fie făcută de către personalul specializat al fondurilor de vânătoare sau sub coordonarea acestora. Fără succes. De altfel, toate amendamentele lor au fost respinse.
Barna Tanczos, senator UDMR, fost ministru al Mediului și principalul inițiator al proiectului de lege, a ținut să atragă atenția asupra elementelor care au dus la nevoia acestui act normativ. El a atras atenția că legea are la bază un studiu științific, în care populația de urs brun din România a fost estimată la 7.400-8.500 de exemplare, fiind propusă o cotă de prevenție de 426 de exemplare. Împărțirea cotei pe fiecare fond de vânătoare a fost făcută după o „formulă matematică”, a susținut demnitarul, ce ține seama de numărul atacurilor la adresa oamenilor, numărul atacurilor asupra stânelor şi culturilor agricole, precum şi valoarea pagubelor provocate.
Proiectul legislativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților cu o cvasiunanimitate.