Acasă Focus Agricol Încă o amânare pentru amenajamentele pastorale

Încă o amânare pentru amenajamentele pastorale

de M G

Obligativitatea exploatării pășunilor după norme stabilite în baza unui amenajament pastoral este amânată, din nou, până în 2022. Această obligație a fost introdusă din 2014, dar în fiecare an se amână. Pășunile reprezintă un subiect sensibil pentru crescătorii de animale și pentru primari, pentru că deținerea acestor suprafețe asigură venituri substanțiale din subvenții comunitare.

Introducerea subvențiilor agricole din fonduri comunitare a schimbat percepția crescătorilor de animale, dar și a primarilor asupra pășunilor. Pe de altă parte, pentru acești bani trebuie realizate anumite activități de către cei care dețin pășunile, concretizate prin amenajamente pastorale. Acestea au fost introduse prin OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente. Amenajamentele pastorale cuprind mai multe informații, de la date privind proprietatea și descrierea solului și a florei și până la lucrările de întreținere a pășunii și perioada de pășunat.

Primăriile sunt responsabile cu elaborarea amenajamentelor pastorale, valabile pentru toate pajiștile aflate pe raza localității, iar fondurile necesare ar trebui asigurate de la bugetul de stat, în special. Pentru 2020, mai erau de făcut amenajamente pe 1,3 milioane ha din cele 4,5 milioane ha de pășune din România. Nu s-au terminat.

Toată lumea vrea pășuni, pentru că subvențiile sunt mari și pot fi crescute animale, pentru care se mai încasează alte subvenții. Numai că amenajamentele pastorale introduc o serie de condiții de respectat, de aceea deținătorii pășunilor nu se înghesuie să beneficieze de aceste documente.

Pe de altă parte, cele mai multe pășuni sunt în mâna primarilor, de care au nevoie toate partidele, mai ales în ani electorali. Așa se poate explica „lejeritatea” cu care decidenții amână an de an intarea în vigoare a amenajamentelor pastorale.

În Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, parlamentarii au decis ca introducerea amenajamentelor pastorale să fie amânată până în 2022, atunci când au discutat despre amânarea 2021. A fost adusă în discuție și cheltuirea subvențiilor acordate pentru pășuni, dar care nu ajung la destinația stabilită. Discuția s-a terminat repede, cu încă o amânare a termenului de intrare în vigoare a obligativității amenjamentelor pastorale.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.