Nivelul subvențiilor rămâne marea problemă pentru agricultori, așa că fermierii sunt împotriva plafonării acestora. Proiectul viitoarelor Politici Agricole Comune (PAC) prevede o astfel de plafonare, chiar dură, motiv pentru care fluctuează numărul statelor care susțin, sau nu, această propunere. Pe de altă parte, oficialii LAPAR au dreptate când spun că propunerea avansată nu are nicio relevanță, pentru că PAC va fi definitivat de un nou Parlament European, având în vedere că în vara acestui an sunt alegeri europarlamentare.
„Pe ceea ce înseamnă plafonare sunt 23 de ţări care nu doresc acest lucru, inclusiv una din cele mai aprige ţări care a susţinut plafonarea, Olanda, acum este cea mai înverşunată, pentru că au observat toţi că este o mare plasă că se ia de la ăia mari şi se dă la ăia mici”, a declarat marți, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu.
„Interesul nu era acesta, ci era un interes ascuns: de a aduce banii din pilonul I la pilonul II la dezvoltare rurală, ceea ce vor italienii şi spaniolii. Practic, celor mari vor să le ia banii, iar cei mici rămân la aceeaşi sumă, aşa că nu e în plus. Deocamdată se mai discută, se mai negociază. Acolo fiecare caută să obţină ceva”, a spus preşedintele LAPAR, la finalul Adunării Generale a membrilor Ligii.
Potrivit acestuia, la ora actuală, mai susțin plafonarea subvențiilor doar 5 țări: Ungaria, Italia, Spania, Belgia şi Irlanda. „Situația se schimbă de la o zi la alta, pentru că în UE este campanie electorală. Câte campanii electorale nu s-au câştigat şi aici cu Canalul Siret-Bărăgan?”, a spus Baciu, care este de părere că noua Comisie şi noul Parlament, cel mai probabil, vor lăsa la latitudinea fiecărui stat dacă împun plafonarea subvențiilor, ca să gestioneze aceste sume cum doreşte.
Da fapt, fără plafonare este prima prioritate susţinută de LAPAR în noua Politică Agricolă Comună, deoarece aceasta ar trebui considerată o politică economică, care asigură securitatea alimentară, şi nu o politică socială.
„Plafonarea va descuraja antreprenorii de succes din mediul rural să se dezvolte şi să-şi mărească afacerile peste un anumit prag. Având în vedere faptul că fermele sunt cele care asigură securitatea alimentară, este necesar să existe o anumită predictibilitate şi eficienţă în ceea ce priveşte dezvoltarea afacerilor în domeniul agricol”, se arată în poziţia LAPAR.
Conform Eurostat, din numărul total de 10,3 milioane de ferme din UE, 66% au mai puţin de 5 ha şi doar 11% dintre fermierii care conduc afaceri agricole au sub 40 de ani iar 32% dintre aceştia au peste 65 de ani. De asemenea, 3% din fermele din Uniunea Europeană care au o dimensiune egală sau mai mare de 100 ha lucrează peste jumătate din terenul arabil european.
„Din numărul total de 10,3 milioane ferme, 4 milioane au o producţie sub 2.000 de euro şi însumează o producţie de 1% din totalul producţiei agricole europene. 296.000 de ferme, respectiv 3% din numărul total de ferme, au o producţie de minimum 250.000 euro şi sunt responsabile de 55% din producţia agricolă europeană. 54% din producţia europeană este datorată Franţei (17%), Germaniei (13%), Italiei (12%) şi Spaniei (11%), iar România, deşi deţine o treime din numărul total al fermelor din UE, are o producţie de 3,4% din totalul producţiei europene”, se arată în document.
În această situaţie, plafonarea transformă PAC din politică economică în politică socială şi intră în contradicţie cu principiile de funcţionare ale UE astfel cum au fost stabilite prin art. 39 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, care stabileşte obiectivele specifice ale Politicii Agricole Comune. Printre acestea se numără: creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea utilizării optime a factorilor de producţie, în special a forţei de muncă, asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă şi stabilizarea pieţelor etc.
Plafonarea, conform propunerii Comisiei Europene în forma sa actuală (o sumă limitată pentru fiecare fermă indiferent de dimensiune), vine în contradicţie cu principiul subsidiarităţii şi al descentralizării şi face ca planul strategic al fiecărui stat să devină redundant, completează documentul.