Fermierii din mai multe state membre ale Uniunii Europene, din Regiunea celor Trei Mări, printre care și România, au decis să se alieze și să acționeze împreună pentru a susține…
Baciu
-
-
Măsurile dispuse și aplicate în agricultură nu au fost, de multe ori, cele mai bune, impactul asupra afacerilor din domeniu fiind semnificativ, au susținut participanții prezenți la conferința PRIA Agriculture.…
-
Declaraţiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, conform cărora România a avut anul acesta producţii record la grâu, porumb şi floarea-soarelui, au determinat prăbuşirea preţului cerealelor, a declarat, miercuri, Laurenţiu Baciu, preşedintele…
-
Conferința Naținală a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a consemnat, pentru al doilea an consecutiv, faptul că printre principalele preocupări ale agriculturilor, nu se mai află banii. Motiv…
-
Marea preocupare a agricultorilor este de a se menține actualul sistem de finanțare, în condițiile în care Comisia Europeană avansează diferite formule noi, care ar putea afecta veniturile fermierilor, este…
-
Agricultura României a înregistrat progrese de necontestat, dar există mari divergențe în ceea ce privește posibilitatea de dezvoltare pe care ar fi putut să o aibă. Aceasta este concluzia dezbaterii…
-
Treburile în agricultură sunt pe drumul cel bun, dacă luăm în calcul cele mai stringente probleme ale fermierilor la ora actuală. Dacă anul trecut erau marcați de lipsa subvențiilor, acum…
-
Fermierii care mai au de primit bani de la stat, nu-și vor putea vedea subvențiile mai devreme de luna martie. Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, susține că, din cauza Ministerului Agriculturii,…
-
Lipsa irigațiilor și a cadastrului agricol sunt principalele piedici în creșterea producțiilor agricole, este concluzia la care au ajuns fermierii și autoritățile prezente la „Ziua Porumbului„, organizată în localitatea Orezu,…
