Compania Groupama Asigurări, lider pe linia asigurărilor agricole din România, adaugă, începând cu toamna acestui an, acoperirea unui nou risc la poliţa destinată culturilor agricole – seceta, unul dintre cele mai importante riscuri cu care se confruntă agricultorii români, potrivit unui comunicat al companiei. De altfel, petru cele mai importnate și frecvente fenomene meteo, seceta și înghețul de primăvară, societățile de asigurări nu vor să încheie polițe.
Asigurările pentru culturile agricole acoperă riscuri precum cele legate de grindină, incendiu, furtună sau uragan, ploaie torenţială, îngheţ târziu de primăvară, îngheţ timpuriu de toamnă, îngheţ de iarnă, informează Agerpres.
Potrivit unui studiu realizat de Groupama Asigurări, 95% dintre fermierii respondenţi au identificat seceta ca fiind fenomenul climatic care are cel mai mare impact asupra afacerilor lor. Studiul a fost realizat pe un eşantion format din 75 de fermieri, dintre care 83% cu o structură declarată de entităţi agricole medii, şi 33 de specialişti în asigurări (agromanageri, inspectori daune, inspectori asigurări şi underwriteri). Totodată, 47% dintre respondenţi consideră că frecvenţa sau violenţa fenomenelor climatice a crescut în zona în care îşi desfăşoară activitatea.
„Începând cu toamna acestui an, riscul de secetă va fi acoperit prin Asigurarea culturilor agricole Groupama. În felul acesta toate riscurile climatice majore sunt acum acoperite”, a declarat Călin Matei, director general adjunct Groupama Asigurări.
Cu peste 700.000 de hectare de teren agricol asigurate în anul agricol 2014 – 2015 şi peste 2.500 de clienţi fermieri, Groupama Asigurări a înregistrat anul trecut o creştere de 41% pe linia asigurărilor agricole. Dezvoltarea pe această linie de business este susţinută şi de experienţa franceză, de peste 100 de ani, în domeniul agricol. Groupama Asigurări este unul dintre liderii pieţei de asigurări din România, cu un portofoliu de peste 1,1 milion de clienţi individuali şi 67.000 de companii.
