Fabricile de morărit şi panificaţie au început să folosească tot mai mult facilităţile oferite de liberalizarea pieţei de energie şi gaze naturale. Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – Rompan, ne-a declarat că producătorii au început să-şi schimbe furnizorii astfel încât să-şi optimizeze costurile cu energia.
„Piaţa de energie este una adevărată”, a declarat Aurel Popescu, preşedintele Rompan. Potrivit acestuia, la nivelul patronatului şi al companiilor există o preocupare majoră pentru reducerea consumurilor. „Încercăm să folosim toate facilităţile pe care ni le oferă această piaţă. În ultima perioadă, am început să căutăm şi să schimbăm furnizorii, chiar de la o lună la alta. Până acum, fabricile de pâine apelau la furnizorul local. Acum mergem la acela care are cel mai bun preţ pentru noi, pentru energia electrică furnizată. Piaţa ne permite să facem acest lucru”, a spus Popescu.
Preşedintele Rompan a spus că aceste măsuri sunt completate de altele tehnice, de creştere a eficienţei energetice. Potrivit acestuia, fabricile din patronat verifică utilizarea unor dispozitive care au ca scop reducerea consumului de energie cu 15-18%. „Un astfel de dispozitiv costă aproximativ 3000 de euro, dar banii pot fi amortizaţi în 8 luni”, a spus Popescu.
„Tot pentru scăderea costurilor, suntem în pline verificări cu un dispozitiv de reducere cu 15% a consumului de carburat la maşinile care transportă pâine. Proiectul pilot se desfăşoară în Bacău, unde monitorizăm consumul de motorină la unele camioane. Am luat această decizie în urma creşterii accizei la carburanţi cu 7 eurocenţi pe litru”, a completat Aurel Popescu.
Gazul „arde” panificaţia
Preşedintele Rompan a ţinut să atragă atenţia că piaţa gazelor naturale nu prezintă aceleaşi oportunităţi ca cea a curentului electric. „Industria de panificaţie consumă aproximativ 40 milioane de metri cubi pe an. Ar fi fost bine ca şi piaţa gazelor să prezinte acelaşi grad de deschidere, ca la energia electrică”, a spus Popescu. Mai mult, el s-a declarat nemulţumit de rezultatele facturilor la gaze calculate în MWh, şi nu în metri cubi cum era până recent. „S-a constatat o creştere cu cel puţin 10% a facturilor, în condiţiile în care s-au menţinut la acelaşi nivel preţul gazului, dar şi parametrii tehnici de consum”, a spus Aurel Popescu.
TVA cu noroc la fisc
Cât priveşte preţul produselor de panificaţie, inclusiv al pâinii, nu există premise de creştere. „Rezervele Statului au disponibilizat 100.000 de tone de grâu, pentru reîmprospătarea stocurilor, ceea ce a dus la calmarea unor eventuale fluctuaţii a preţului. Grâul a fost vândut pe Bursa Română de Mărfuri, la preţuri comparabile cu cele de la bursele europene: 750-820 de lei/tonă”, a adăugat Aurel Popescu.
Preşedintele Rompan a declarat că măsura de scădere de la 24% la 9% a TVA la panificaţie a dat rezultate. „În 6 luni, 142.000 de tone de făină şi pâine au intrat în circuitul fiscal. Acest lucru a dus la reducerea cu 20% a evaziunii fiscale în morărit şi panificaţie”, a completat Popescu. Potrivit acestuia, până la 15% din piaţa de profil ar putea rămâne în zona nefiscalizată, din cauza plăţilor informale.
La luarea deciziei de reducere a TVA la pâine au stat statisitice care au arătat că cea mai mare evaziune fiscală este în acest domeniu. Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, preciza, în vara anului trecut, că România a înregistrat o reducere a consumului de pâine de la 1,8 milioane de tone în anii 1999/2000, la doar 588.000 de tone în 2010, în condiţiile în care românii nu mănâncă mai puţină pâine.
