Două noi programe, finanțate din banii de la Mediu, vor fi destinate agricultorilor. Valorile programelor sunt destul de mari, de ordinul zecilor de milioane de euro, iar gradul de finanțare din partea statului este foarte mare, de 90% în unele cazuri. Debutul programelor este preconizat pentru sfârșitul acestei luni.
„Am semnat şi am trimis la Monitorul Oficial ghidurile de finanţare pentru două programe. Unul în valoare de 20 de milioane de euro, prin care finanţăm instalaţii de producere a curentului electric şi de producere a biogazului din gunoi de grajd, şi al doilea prin care finanţăm platforme pentru compostarea deşeurilor biodegradabile în special a gunoiului de grajd”, a anunțat ministrul Mediului, aflat în vizită în judeţul Buzău, la ferma zootehnică Afiliu, pe pagina de Facebook a ministerului.
Potrivit lui Fechet, pe 31 iulie, va începe efectiv perioada în care se depun proiectele.
„Finanţăm 90% din valoarea acestora şi până la 4 milioane de euro pentru fiecare proiect legat de producerea energiei electrice sau a biogazului, respectiv până la 1,2 milioane de euro pentru fiecare proiect legat de platformele pentru gunoi de grajd”, a precizat ministrul Mediului.