Acasă Stiri internationaleEuropa Comisia Europeană a decis interzicerea importurilor de cereale ucrainene

Comisia Europeană a decis interzicerea importurilor de cereale ucrainene

de L M

Comisia Europeană a folosit aproape tot timpul pe care și l-a alocat ca să ia decizia cu privire la instituirea unor măsuri de protecție a fermierilor din cinci state membre, printre care și România, față de afluxul de cereare din Ucraina. Semn că negocierile cu Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia, care instituiseră unilateral interzicerea importurilor de cereale ucrainene, au fost extrem de dure. Abia în noapte, Comisia a anunțat că, până la 5 iunie, importurile de porumb, grâu, floarea soarelui și rapiță din Ucraina sunt interzise în cele cinci țări.

„Comisia Europeană a anunţat că cele patru ţări (n.r. – Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria) renunţă la măsurile unilaterale pe care le-au luat, dar şi că va veni imediat cu măsuri comune pentru cele cinci state (n.r. – inclusiv România), interzicând importul, aşa cum am propus, pentru patru produse, respectiv pentru grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă. Importurile vor fi suspendate până la data de 5 iunie, urmând a se analiza ulterior prelungirea acestei decizii, în funcţie de situaţie”, a subliniat Petre Daea, ministrul Agriculturii, informează Agerpres.

Nu în ultimul rând, Comisia va mai aloca 100 de milioane de euro, pentru sprijinirea ţărilor celor mai afectate de importurile de cereale din Ucraina.

Până acum, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au instituit, unilateral, măsura suspendării importului de cereale ucrainene, ceea ce a nemulțumit Comisia Europeană.

În urmă cu două zile, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că în cadrul Consiliului AgriFish de la Luxemburg s-a decis ca România să fie protejată prin decizia Comisiei Europene de interzicere a importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui din Ucraina, urmând să primească suma cuvenită pentru a fi acordată fermierilor afectaţi. De asemenea, şeful MADR a susţinut că România nu va primi cea mai mică sumă din fondurile de 100 de milioane de euro, pentru că formula de calcul „s-a schimbat în bine”.

Primele fonduri, de 56,3 milioane de euro, au fost alocate recent de Comisia Europeană pentru compensarea pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei, României revenindu-i însă cea mai mică sumă, respectiv 10,05 milioane de euro.

Fondurile extrem de mici alocate României au adus nemulţumiri în rândul fermierilor români care au solicitat un mecanism real de sprijin pentru agricultori, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, care le-a adus pagube de sute de milioane de euro.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.