Acasă Stiri InterneDezvoltare rurala Comisia Europeană va interzice importul de cererale ucrainene cel puțin în România

Comisia Europeană va interzice importul de cererale ucrainene cel puțin în România

de L M

Comisia Europeană pare decisă să interzică importul de cereale din Ucraina, și asta până pe 5 iunie 2023, când încetează valabilitatea vechiului regulament, prin care s-au instituit facilități comerciale pentru produsele ucrainene. Interesant este că măsura ar urma să fie valabilă doar pentru cele cinci state afectate de afluxul de cereale ucrainene, printre care și România, astfel că celelalte 22 de state membre pot importa în continuare, fără taxe vamale, produsele agricole incriminate. Iar România, pentru că a fost cuminte și nu a impus măsuri unilaterale de protecție, va avea parte de statut special. La precedenta rundă de ajutor comunitar, țara noastră nu a avut parte de „respect” din partea Comisiei Europene, după cum au susținut femierii care au protestat în fața Reprezentanție CE la București.

Pentru că nu a luat măsuri unilaterale de protecție împotriva afluxului de cereale ucrainene, România va fi protejată de Comisia Europeană, care preconizează să interzică importul de grâu, porumb, rapiţă, floarea soarelui şi ulei de floarea-soarelui din Ucraina. În plus, va primi și „suma cuvenită” pentru alocarea unor subvenții fermierilor care au fost afectați de importurile ucrainene la prețuri mult mai mici. Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia au instituit măsuri unilaterale de interzicere a importurilor, lucru cu care Comisia Europeană nu a fost de acord. Iar cele 4 state ar putea rămâne fără bani din noul fond de sprijin, de 100 milioane de euro în total, dacă nu renunță la măsurile luate deja.

Situația importurilor ucrainene, dar, mai ales, măsurile pentru protecția fermierilor comunitari au fost în centrul atenției la ultimul Consiliul Agrifish. Ministrul Petre Daea s-a văzut obligat să prezinte rezultatele ultimului Consiliu, după ce, la prima „distribuire” a ajutoarelor, România a promit cei mai puțini bani. Toată lumea l-a indicat pe ministru ca principalul vinovat de această situație.

„Comisia a stabilit aşa: se interzice importul de produse din Ucraina la următoarele: la grâu, la porumb, la floarea-soarelui, la rapiţă şi apoi şi la uleiul de floare-soarelui. Aceasta a fost concluzia la care a ajuns Comisia, analizând propunerile noastre, solicitările noastre şi interpretând din punct de vedere juridic deciziile care se pot lua în condiţiile permise de Regulamentul European 870, care a instituit aceste norme de liberalizare, norme care îşi au originea în acordul de asociere semnat de către Uniunea Europeană şi parafat de către toate ţările membre, acord de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii, miercuri, într-o conferință de presă, la o zi după ce a participat la Consiliul Agricultură şi Pescuit, de la Luxemburg.

Pe lângă interzicerea importului, Comisia va mai pune la dispoziția fermierilor din cele 5 state implicate, România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia, un buget de 100 de milioane de lei.

„Se pune întrebarea ce a câştigat România? Da, România a câştigat răspunsul dat de Comisie şi aşteptăm decizia ca această oprire a importului să se facă prin act de către Comisia Europeană, care este responsabilă în domeniu – şi, al doilea, să primească imediat suma necesară care îi revine din repartizarea banilor din cei 100 de milioane euro. Dacă astăzi şi mâine celelalte ţări nu renunţă, România este protejată de decizia Comisiei prin care se instituie interzicerea importului pe teritoriul României până pe data de 5 iunie. De ce până pe data de 5 iunie? Pentru că până atunci îşi are valabilitate Regulamentul 870 care trebuie modificat şi la care vom lucra şi vom dialoga în interiorul Uniunii Europene cu ţările interesate – şi spun încă o dată cu ţările care sunt afectate, dar în dialog instituţional cu Comisia Europeană, în aşa fel încât să putem proiecta şi un drum mai lung de acţiune comună şi instituirea unor reguli comune pentru protejarea pieţei de importurile din Ucraina”, a adăugat ministrul.

Formulă de calcul schimbată „așa cum a spus Petre Daea”

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a dat asigurări că bugetul de 100 de milioane de euro va fi împărțit corect între cele 5 state, pentru că formula de calcul s-a schimbat. Precedentul fond, de 56 milioane de euro, a fost alocat în așa fel încât Polonia a beneficiat de cel mai mare buget, 30 de milioane de euro, Bulgaria a primit 16 milioane, iar România 10 milioane de euro. Situația a generat proteste serioase din partea fermierilor români, care s-au considerat „umiliți” de această decizie.

La conferința de presă, ministrul Daea a ținut să precizeze că au fost prezentate datele privind tranzitul și importul de cereale ucrainene în fiecare din cele 5 state. Prin România au tranzitat 7,3 milioane de tone de cereale și au rămas aici 2 milioane de tone; prin Polonia au trecut 326.000 de tone, prin Bulgaria 97.000 de tone, prin Ungaria 242.000 de tone, iar prin Slovacia 10.000 de tone.

„S-a schimbat formula de calcul, aşa cum a spus Petre Daea şi s-a schimbat în bine, pentru că am spus-o foarte clar atunci şi este pentru prima dată când un ministru al Agriculturii Ţării Româneşti face această afirmaţie în faţa Comisiei, spunând foarte clar că acea formulă deforma adevărul şi realitatea”, a declarat ministrul Agriculturii.

„Noi suntem în acest dispozitiv, vom fi în continuare în acest dispozitiv de a sprijini fermierii români şi a face ce trebuie pentru ţară, dar cu reguli, cu norme juridice pe care nu trebuie să le încălcăm, pentru că pe plan juridic este interpretativ şi pot fi urmări mai dureroase decât acestea”, a spus Petre Daea.

În cele din urmă, ministrul Agriculturii așteaptă decizia finală a Comisiei Europene până la sfârșitul săptămânii, decizie ce este condițională de măsurile pe cale le vor lua celelalte 4 state, de a renunța sau nu la interzicerea unilaterală a importurilor.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii nu a dat detalii cu privire la măsurile pe care statul român le ia pentru ca deciziile Comisiei Europene să fie aplicate corect. „Statul român funcţionează după reguli şi după legi. Aceasta este siguranţă. În momentul în care apare această decizie a Comisiei, nu mai trebuie să mai apară altceva, altă siguranţă în plus nu trebuie să mai existe, decât aplicarea ei, aşa cum cum a fost elaborată şi cum a fost pusă în mişcare. Din acest punct de vedere lucrurile sunt foarte clare”, a spus Petre Daea.

Totuși, ministrul nu exclude ca cerealele ucrainene să ajungă, din nou, în România, după ce parcurg un drum prin state membre unde nu se aplică măsura interzicerii importurilor. „Imaginația omului este diferită. Sunt cu limite și fără limite. De aceea, ne-am pus de acord să luăm alte măsuri care să nu permită acest lucru și toate aceste cereală să iasă din pemiterul Uninii Europene și să se ducă acolo unde nevoia o cere” a completat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.