Acasă Focus Agricol Subvenții de la bugetul de stat pentru culturi vegetale

Subvenții de la bugetul de stat pentru culturi vegetale

de Focus Agricol

Există și unele subvenții care vor fi mai mari ca anul trecut; este vorba de subvențiile care se dau de la bugetul de stat pentru anumite culturi vegetale. Creșterea nu este mare, în total vreo 1,6 milioane de euro, dar, în condițiile în care anul acesta o serie de ajutoare au fost tăiate, această creștere este de notat. Și mai face ceva Ministrerul Agriculturii. Direcționează mai mulți bani către zonele de interes, cum sunt culturile din sere și solarii.

Plafonul financiar pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal va fi de 87,097 milioane de lei, adică 424,38 milioane de lei, pentru anul 2020, se arată într-un proiect de HG promovat de Ministerul Agriculturii, care va asigura și fondurile necesare. Calculul s-a făcut la un curs de e 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020. De remarcat, anul trecut, alocarea a fost de maximum 85,506 milioane de euro, echivalentul a 406,121 milioane de lei. Sunt 13 culturi care vor beneficia de aceste aceste subvenții naționale: soia, lucernă, mazăre și fasole boabe pentru industrializare, cânepă, orz, sămânță de cartof, hamei, sfeclă de zahăr, tomate și castraveți pentru industrializare cultivați în câmp, legume cultivate în sere și solarii, fructe și cartofi timpurii pentru industrializare.

Ministerul Agriculturii a notificat la Bruxelles aceste ajutoare, dar a decis, în cele din urmă, să redistribuie unele fonduri către sectoare pe care le-a considerat prioritare.

Astfel, marea „câștigătoare” este măsura care vizează legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă. Pentru această măsură s-au alocat în plus, față de varianta inițială, aproximativ 5 milioane de euro. Banii vin de la culturile de soia, peste 3 milioane de euro, orez și cartofi timpurii pentru industrializare, încă aproximativ 1,5 milioane de euro.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.