Acasă Focus Agricol Culturile de cartofi din Belgia, afectate de secetă

Culturile de cartofi din Belgia, afectate de secetă

de A

Ca mulți alți fermieri belgieni, Mathieu Comijn, un fermier din Amay, în apropiere de Liege, a avut o recoltă dezastruoasă de cartofi în această vară, transmite AFP.

Mai întâi, au fost ploi abundente la sfârșitul primăverii, cu furtuni puternice care au slăbit solul. Apoi, ca și în alte părți ale Europei, a fost foarte cald și foarte uscat. Prin urmare, solul s-a transformat într-o masă compactă, iar cartofii nu pot respira și nu reușesc să crească.

”Este un dezastru. N-am mai văzut așa ceva”, declară acest fermier în vârstă de aproximativ treizeci de ani, potrivit Agerpres.

Problema pentru acest fermier este că toate rândurile sale de cartofi soiul Bintje, adevărate bijuterii ale Belgiei, erau destinate să devină cartofi prăjiți lungi și frumoși. Totuși, cu o lună înainte de recoltare, așteptată în jurul datei de 20 septembrie, niciun cartof nu este mai mare decât o palmă. Singura veste bună este că gustul nu este afectat de această micșorare.

Familia Comijn, care cultivă 500 de hectare de cartofi, va trebui totuși să își onoreze comenzile.

În calitate de principal exportator mondial de cartofi prăjiți congelați, Belgia își reglementează comerțul cu cartofi conform unor reguli precise. Înainte de recoltă, fermierii și producătorii negociază atât volumele care urmează să fie livrate, cât și prețurile.

Pentru a-și îndeplini o parte din angajamentele asumate față de furnizori, familia Comijns va apela, așadar, la stocurile de anul trecut, când recolta de cartofi a fost una abundentă.

”Începusem să-i aruncăm” pentru a face loc pentru recolta din acest an. ”Dar acum merită banii”, afirmă tatăl lui Mathieu Comijn, Stephane stând în fața unui depozit frigorific unde temperatura este fixată la 10 grade Celsius, unde sunt îngrămădiți munți de cartofi recoltați în 2025.

Însă nici acest lucru nu va fi suficient.

”Va trebui să folosim soiuri de calitate inferioară. Oamenii din localurile unde se vând cartofi prăjiți se plâng; le poți explica că este seceta, dar nu înțeleg”, se plânge Stephane Comijn.

În contextul acestei crize pe partea de ofertă, este probabil ca prețul cartofilor prăjiți să crească.

Bernard Lefebvre, care reprezintă 4.500 de localuri din Belgia unde se vând cartofi prăjiți, este ferm convins că așa se va întâmpla.

”Pe lângă boala din familia regală, pentru belgieni, a doua cea mai teribilă veste este că prețul unui cornet de cartofi prăjiți crește”, a declarat Lefebvre pentru AFP.

Președintele Uniunii Naționale a Prăjitorilor de Cartofi, care activează în domeniu de 25 de ani, pune totuși lucrurile în perspectivă. ‘Există întotdeauna o problemă: fie sunt prea mulți cartofi, ca anul trecut, și, prin urmare, prețul cartofilor scade vertiginos, iar producătorii spun că este un dezastru, fie este extrema opusă. Și totuși, an de an, reușim să ne descurcăm’, spune Lefebvre.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.