În acest an nu a mai fost nevoie de nopți nedormite și duminici pline de muncă până în ultima clipă pentru ca fermierii să-și primescă avansurile la subvențiile agricole 2020. APIA a anunțat că a terminat acest proces cu câteva zile înainte de data limită, adică până pe 1 decembrie, așa că peste 730.000 de agricultori au primit banii la care aveau dreptul.
„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2020. În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70% în cazul plăţilor directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Astfel, au fost autorizaţi pentru plata avansului 731.659 fermieri, ceea ce reprezintă 97,85% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020 şi au fost declaraţi eligibili la plata avansulu”, se arată într-un comunicat al APIA.
Suma totală autorizată la plată este de 1,43 miliarde de euro, din care 1,072 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 298,25 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 59,28 milioane de euro cofinanţare de la bugetul naţional (BN1).
Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.
Potrivit APIA, în Campania 202, valoarea de 1,43 miliarde de euro a avansului acordat a crescut cu 110 milioane de euro faţă de avansul acordat în Campania 2019 (1,32 miliarde de euro).
„Începând cu 2 decembrie 2020, APIA demarează plata finală, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020. Astfel, asigurăm toţi fermierii că motoarele APIA rămân turate la maximum pentru a continua autorizarea plăţilor finale în acelaşi ritm susţinut”, completează comunicatul.