Ministerul Agriculturii a facilitat prima întâlnire între producătorii de usturoi și reprezentanții celor mai mari importatori, unde s-a discutat despre modul în care acest sector să se dezvoltare. Totul a plecat de la interesul tot mai mare pe care consumatorii români îl arată usturoiului autohton. Reuniunea a fost fructuoasă, astfel că s-a convenit organizarea unei noi runde, în care să se stabilească sarcinile ce revin fiecărei părți.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a organizat o întâlnire între producătorii de usturoi, importatori şi autorităţi pentru a sprijini eficientizarea culturii usturoiului, care a pierdut tot mai mult teren în România din cauza importului masiv din ţări terţe, informează MADR.
În cadrul discuţiilor au fost dezbătute aspecte referitoare la dificultăţile întâmpinate, cultivatorii de usturoi din zonele consacrate, respectiv Copălău – judeţul Botoşani, Teleorman, Dolj, Mehedinţi, Iaşi şi Timiş specificând costurile mari de producţie, deficitul de sămânţă din soiuri autohtone, gama de maşini şi utilaje necesare eficientizării acestei culturi, slaba asociere a micilor producători, valorificarea producţiei către piaţă, depozitarea, păstrarea şi ambalarea corespunzătoare, astfel încât să fie satisfăcute nevoile pieţei.
Pe de altă parte, în cadrul discuţiilor a reieşit interesul comercianţilor de a încheia contracte ferme cu producătorii, în contextul în care preferinţele consumatorilor români sunt tot mai mult orientate spre produsele autohtone de o calitate ridicată.
În România, suprafaţa cultivată cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.936 hectare, cele mai multe suprafeţe fiind mici şi foarte mici, exploatate de ferme de familie şi mici fermieri.
MADR are în vedere identificarea de soluţii pentru sprijinirea sectorului şi crearea de lanţuri de distribuţie, între producători şi comercianţi. În perioada următoare se va organiza o nouă reuniune la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru a stabili care sunt sarcinile ce revin fiecărui actor de pe filieră.