Fondul mutual, prin care agricultorii vor putea primi despăgubiri în caz de pagube produse de dezastre naturale sau boli la animale, dar și pentru pierderi generate de volatilitatea prețurilor, va fi promovat prin ordonanță de urgență. Noua formă va fi una semi-de stat, dacă luăm în calcul faptul că mai toată structura va fi asigurată de Ministerul Agriculturii, cei mai mulți bani, cel puțin la început, provin din fonduri publice, iar din conducere vor face parte mai mulți reprezentanți ai statului.
„În contextul dificultăţilor economice şi financiare care afectează sectorul agricol din România, este importantă oferirea unui cadru legal producătorilor agricoli care să sprijine înfiinţarea unui sistem mutual agricol la nivel național menit să îi ajute să facă faţă pierderilor economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu”, se arată în preambulul proiectului de Ordonanță de Urgență privind constituirea, organizarea și funcționarea Sistemului național mutual agricol de gestionare a riscurilor, a înființării Agenției pentru Administrarea Fondului Național Mutual Agricol și de abrogare a Ordonanței de Urgență nr. 64/2013, vechiul act normativ privind constituirea unui fond mutual, nefuncțional niciodată. „În prezent, fermierii sunt expuşi la riscuri economice şi de mediu tot mai mari, ca urmare a schimbărilor climatice şi a volatilităţii ridicate a preţurilor”, precizează proiectul de OUG.
Mai exact, prin acest act normativ se va crea un fond mutual şi se va facilita rambursarea compensaţiilor plătite de acest fond fermierilor activi contributori pentru pierderile suferite ca urmare a unor fenomene climatice nefavorabile, a izbucnirii unor boli ale animalelor sau ale plantelor, a infestării cu dăunători sau în urma unor incidente de mediu. „Se instituie și posibilitatea creării unui instrument de stabilizare a veniturilor pentru sprijinirea fermierilor care se confruntă cu scăderi dramatice ale veniturilor”, precizează documentul.
Pentru îndeplinirea acestor scopuri, va fi creat Fondul Național Mutual Agricol, administrat de Agenția pentru Administrarea Fondului Național Mutual Agricol. „În vederea stabilirii și recunoașterii naturii riscurilor, intensității daunelor produse și delimitării arealului în care se produc evenimentele care generează pierderi, se înființează Comisia Națională pentru Monitorizarea Riscurilor din Agricultură, iar la nivelul județelor vor funcționa comisii speciale care vor analiza, evalua, constata și certifica „producerea evenimentelor, arealul și intensitatea pagubelor”.
Agenția, ce va funcționa potrivit unei hotărâri de Guvern ce urmează să fie promovate, va avea personal provenit din rândul angajaților Ministerului Agriculturii.
Fondurile folosite pentru compensare pierderilor înregistrate de fermierii activi vor proveni din contribuțiile acestora, din fonduri publice, naționale și comunitare, dar și din credite bancare. Pentru aceata, Agenția trebuie acreditată, de către Ministerul Agriculturii. De altfel, vor primi despăgubiri numai cei care contribuie la fond; valoarea și condițiile contribuțiilor vor fi stabilite prin HG.
Conducerea Agenției va fi asigurată de un Consiliu de administrație și de un director general, selectat prin concurs și numit prin ordin de ministru. Consiliul de administrație este alcătuit din 11 membri, directorul general fiind și președintele consiliului de administrație. Vor mai fi 2 reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, 2 de la Finanțe, unul de la Camera Agricolă Națională, plus 5 reprezentanți, câte unul din fiecare organizație interprofesională agricolă recunoscută. Membrii Consiliului sunt remunerați.
Fondul și Agenția ar urma să funcționeze din 2018.
