Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus, anul trecut, începerea urmăririi penale faţă de un număr de 40 de persoane din Romgaz, Ministerul Economiei, ANRE şi Interagro, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale. De aceea scriam că au fost acuzaţi “cei 40 de hoţi de gaze”, dar nu şi Ali Baba. Acum, “la tura a adoua”, DIICOT cere începerea urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu şi Varujan Vosganian, foşti miniştri ce au avut în subordine Romgaz, ceea ce pare că va conduce la “identificarea lui Ali Baba”. Cum, printre cei 40 acuzaţi iniţial se află şi 4 foşti secretari de stat din timpul minştrilor Şereş, Vosganian şi Videanu, ne întrebăm de ce Codruţ Şereş nu a fost, încă, chemat, “la raport”. Mai ales că el “are experienţă” în domeniu, fiind anchetat într-un alt dosar de subminare a economiei. Nu se poate ca procurorii să “discrimineze” anchetaţii! În plus, ministrul Agriculturii din acea perioadă, actualul comisar European Dacian Cioloş, a cerut ca preţul gazelor pentru îngrăşăminte să fie mic, pentru a ajuta agricultura. Cum nu s-a auzit că procurorii ar cere anchetarea lui Dacian Cioloş, asistăm la o altă discriminare, între Bucureşti şi Bruxelles. În plus, în perioada anchetată, ANRE se afla în subordinea premierului, la acel moment fiind prim miniştri Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc. Este posibil ca toţi aceştia să facă parte din “tura a treia de sabotori”! Pe de altă parte, noul Cod Penal, ce va intra în vigoare în februarie 2014, nu mai prevede infracţiunile de complot şi subminarea economiei naţionale, ceea ce înseamnă că “Ali Baba şi cei 40 de hoţi de gaze” vor trebui anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi în maxim 6 luni – absolut imposibil în România!
De remarcat, DIICOT nu pomeneşte nimic despre acţiunile sau non-acţiunile marilor concerne intrenaţionale prezente pe piaţa gazelor din România. Pe de altă parte, este posibil să asistăm la „o nouă ofensivă” Norsk Hydro de preluare a combinatelor de îngrăşăminte din România sau la un război între diferite grupuri din serviciile secrete române!
Procurorul-şef al DIICOT, Alina Bica, a solicitat procurorului general Tiberiu Niţu să sesizeze Senatul şi pe preşedintele Traian Băsescu pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi faţă de fostul ministru Adriean Videanu, pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni, de complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae.
DIICOT solicită procurorului general sesizarea Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru al Economiei, sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale prevăzute de art. 167 alin. 1 C.pen. şi art. 165 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a din C.pen., fapte comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Economiei.
De asemenea, DIICOT cere sesizarea preşedintelui României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale.
DIICOT susţine că, în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri ai Economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al Interagro. Conform DIICOT, este vorba despre discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.
„Activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN Romgaz SA, creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale”, se arată în cererea DIICOT.
Procurorii susţin că demersul miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-a realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând circa 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, „societatea naţională fiind transformată, practice, într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”.
Anchetatorii mai arată că, prin activitatea miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate „a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale”.
Mai mult, Romgaz şi Ministerul Economiei, fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost înfiinţată, „s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României”.
Afectarea activităţii SNGN Romgaz SA, prin demersurile şi dispoziţiile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu , în favoarea SC Interagro SA, s-a concretizat, conform referatului procurorilor DIICOT, în alocarea unor resurse din bugetul public şi care erau la dispoziţia unei societăţi naţionale ce activează într-o ramură economică strategică, pentru un interes particular, deşi raţiunea legii este ca aceste resurse să servească la acoperirea riscului pentru economie şi populaţie şi să le protejeze faţă de o eventuală situaţie de criză energetică, activitate de natură să submineze economia naţională, prin starea permanentă de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Naţional.
Reduceri comerciale de aproape 100 milioane de dolari
În referatul DIICOT se mai reţine că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei lei, respectiv circa 500 de milioane de dolari, din care aproximativ 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
Astfel, potrivit referatului procurorilor DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că au fost cooptaţi în gruparea infracţională Varujan Vosganian, ministrul Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, şi Adriean Videanu, ministrul Economiei în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, care au sprijinit gruparea infracţională iniţiată, constituită şi coordonată de Ioan Niculae în scopul comiterii de fapte de natură să submineze economia naţională. Prin acţiunile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu a fost folosită SNGN Romgaz SA în direcţia dorită de interesele grupului infracţional creându-se astfel o stare de pericol atât pentru securitatea statului cât şi pentru economia naţională. Prin urmare, din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor sesizate, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală”, mai declară DIICOT.
Prejudiciu de la stat, prejudiciu de la privaţi
Referatul privind “primul lot” de 40 învinuiţi stipula că, “în sarcina învinuiţilor se reţine că au desfăşurat activităţi infracţionale, care au produs un prejudiciu de 126.000.000 USD patrimoniului SNGN ROMGAZ SA şi bugetului consolidat al statului şi au avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemul energetic naţional”.
Având în vedere perioada “luată la puricat” de către procurori (2005 – 2010), înseamnă că, anual, patrimoniul Romgaz a fost prejudiciat cu câte 21 milioane de dolari.
DIICOT nu face, însă, nicio menţiune asupra prejudiciului cauzat patrimoniului Romgaz de donaţia făcută de AGA companiei în anul 2010. Reamintim, pe 30 noiembrie, AGA Romgaz a decis să acorde o donaţie de 400 milioane lei către bugetul de stat, iar Consiliul de Administraţie a dus la îndeplinire hotărârea. Adică, “dintr-un foc”, AGA a prejudiciat patrimoniul Romgaz cu circa 122 milioane de dolari! Dacă, la 21 milioane dolari anual, DIICOT vede “subminarea economiei naţionale”, la 122 milioane dolari odată, DIICOT ar trebui să ceară direct “decapitarea”! La propriu!
Aplicarea legii în România nu trebuie să se facă discriminând privaţii faţă de stat! Departe de noi intenţia de “a lua partea” cuiva! Important este ca legea să se aplice, dar să se aplice corect şi tuturora!
Gaze interne, gaze de import
Comunicatul de anul trecut al DIICOT făcea referire şi la faptul că Interagro (mai exact, combinatele chimice ce aparţin de grupul Interagro) au beneficiat de gaze din producţia internă şi la preţuri diminuate faţă de cele practicate de Romgaz.
Într-adevăr, gazele din producţia internă sunt mult mai ieftine decât cele din import. Preţul recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) era de circa 150 dolari/1000 mc, faţă de preţul de import, care, la un moment dat, a ajuns să depăşească 500 dolari/1000 mc.
Pe de altă parte, România produce aproximativ 70% – 80% din necesarul de gaze naturale (circa 11 – 12 miliarde metri cubi), în principal prin Romgaz (companie deţinută de stat prin Ministerul Economiei) şi Petrom (deţinută de austriecii de la OMV). Consumul intern de gaze este completat de import, singura sursă fiind concernul rus Gazprom, prin intermediarii WIEE (companie înregistrată în Elveţia, iniţial joint venture între Gazprom şi Wintershall – o companie 100% a concernului german BASF, acum 100% Gazprom) şi IMEX (companie înregistrată în Cipru, alt joint venture al Gazprom cu Conef, companie românească, dar deţinută de magnatul rus Vitali Matsitski, care deţine şi Alro Slatina). Gazele din import au fost întotdeauna mult mai scumpe decât cele din producţia internă.
Discounturile comerciale sabotează companiile
“Activitatea infracţională (n.r. – a celor “40 de hoţi”) a vizat modalitatea de contractare de către societatea comercială (n.r. – Interagro, a omului de afaceri Ioan Niculae) a unor cantităţi considerabile de gaze naturale, la preţuri mult diminuate faţă de cele practicate de SNGN ROMGAZ SA, obţinerea de gaze naturale doar din producţia internă, cu eludarea reglementărilor legale în materie, precum şi menţinerea facilităţilor acordate societăţii, în condiţiile în care înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate. Se mai reţine că activitatea infracţională a generat imposibilitatea repartizării de către SNGN ROMGAZ SA a rezervelor necesare pentru realizarea programului naţional de înmagazinare şi creşterea importului de gaze naturale, cu consecinţa punerii în pericol a Sistemul Energetic Naţional, ca ramură strategică a economiei naţionale şi subminării economiei naţionale”, se mai arăta în comunicatul DIICOT de anul trecut.
Este adevărat că, de-a lungul timpului, unii consumatori au fost privilegiaţi faţă de alţii, în special combinatele chimice şi termocentralele pe gaze, care dau apă caldă şi căldură populaţiei (precum cele din Bucureşti şi Constanţa); mai tot timpul au primit fie numai gaze din producţia internă, fie discounturi generoase la preţul acestora.
Comunicatul DIICOT arată că Interagro a primit “cantităţi considerabile de gaze naturale, la preţuri mult diminuate faţă de cele practicate de SNGN ROMGAZ SA”.
Preţurile diminute se numesc, economic, “discounturi comerciale”. Dacă toţi cei care oferă discounturi comerciale ar fi cercetaţi de DIICOT, n-ar mai exista reduceri în magazine, iar puşcăriile ar geme de managerii de la hipermarket-uri, magazine de îmbrăcăminte, încălţăminte etc!
Reduceri şi de la Romgaz, şi de la Transgaz
Autorităţile au încercat “să împace şi capra, şi varza”: din luna aprilie până în septembrie a fiecărui an, cantitatea de gaze utilizată în România scade vertiginos (în primul rând, nu mai consumă termocentralele pentru a da căldură populaţiei). În aceste condiţii, sistemul de transport al gazelor naturale este permanent în pericol să intre în colaps, pentru că “nu sunt gaze pe conducte”. Guvernanţii au căutat, aşadar, soluţii care să compenseze această scădere a cererii.
Pe de altă parte, în lunile de iarnă, consumul creşte vertiginos, iar cantitatea de gaze necesară nu poate fi livrată decât din trei surse: producţia internă, înmagazinare şi import. Producţia internă este limitată de numărul sondelor existente, din înmagazinări nu se poate extrage decât o anumită cantitate, limitată tot de capacităţile tehnologice, iar gazele de import costă foarte mult, mult mai mult decât cele din producţia internă. În plus, vara, când consumurile în toată lumea scad, preţul gazelor este mai mic decât iarna, când consumurile cresc peste tot. Mai mult, iarna pot interveni diferite blocaje în aprovizionarea cu gaze din import, aşa cum s-a întâmplat în anii 2006 şi 2009, când, din cauza unor divergenţe cu Ucraina sau când temperaturile în Siberia (de unde se extrag gazele ruseşti) au fost extrem de mici (sub – 30 grade) Rusia a sistat livrările la export.
Astfel, autorităţile au aprobat diferite acte normative pentru a asigura atât gazele necesare populaţiei în perioada de iarnă, cât şi pentru a asigura securitatea sistemului de transport al gazelor în perioada de vară. Unele acte normative s-au referit la “consumatori întreruptibili”. Adică acei mari consumatori care, în condiţii de diminuare a livrărilor şi de creştere a cererii, sunt de acord să li se întrerupă furnizarea de gaze naturale, care este direcţionată spre populaţie. În plus, întreruptibilii trebuie să producă exact în perioada în care nu se prea consumă gaze şi poate fi pus în pericol sistemul naţional de transport al gazelor (aprilie – septembrie).
Evident că orice companie normală, care renunţă la propria producţie (deci şi propriul profit) fără să ceară daune, are nişte pretenţii. Astfel, pentru combinatele de îngrăşăminte chimice şi termocentralele pe gaze care au optat pentru statutul de “întreruptibili“ s-a hotărât, într-o primă etapă, să primească gaze în structura de intern/import în aceleaşi proporţii ca oricare alt consumator, dar, la preţul gazelor din producţia internă, primeau un discount comercial de 40 dolari/1000 mc (care apoi s-a diminuat la 30 dolari/1000 mc). Într-o altă etapă, s-a hotărât ca aceşti consumatori să nu mai participe la coşul intern/import şi să primească numai gaze din producţia autohtonă. De remarcat, de aceste prevederi legislative au beneficiat combinatele lui Ioan Niculae, Azomureş, termocentralele din Capitală, dar şi combinatul Doljchim (deţinut de Petrom), pe vremea când încă mai producea.
În plus, întreruptibili primeau şi un tarif preferenţial la transportul gazelor, acordat de compania de transport Transgaz.
De remarcat, deşi, conform logicii DIICOT, s-a prejudiciat şi bugetul Transgaz (pentru că, la fel ca la cumpărarea gazelor cu discount de la Romgaz, prin diminuarea tarifului de transport pentru întreruptibili se diminua şi profitul transportatorului de gaze), procurorii nu menţionat nimic despre această situaţie!
Datornici la Romgaz
În afară de Doljchim (care n-avea cum să aibe datorii la Petrom!), toate celelalte companii aveau plăţi restante la celălalt mare producător intern de gaze, Romgaz. Conform rapoartelor Romgaz, în 2009, producătorul de gaze a semnat 10 convenţii de reeşalonare a creanţelor, cea a Interagro fiind cea mai mare, de 612 milioane de lei. În 2010, datoriile Interagro la Romgaz scăzuseră la 526 milioane de lei. Azomureş avea datorii de 61 de milioane de lei, pentru ca la finele anului 2010 să ajungă la 49 de milioane de lei. Elcen avea datorii de 531 de milioane de lei către Romgaz, care au fost reeşalonate, dar, la sfârşitul lui 2010 acestea au crescut la 548 de milioane de lei. „Volumul creanţelor restante (n.r. – după 9 luni din 2010) este mai mare cu 21,8%, datorită conjuncturii economice actuale, unii clienţi confruntându-se cu dificultăţi financiare şi reducerea lichidităţilor, în special CET-urile”, se arăta într-o informare de presă a Romgaz.
Astfel, comunicatul DIICOT, care precizează că s-au menţinut facilităţile acordate Interagro, ”în condiţiile în care înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate” este perfect corect, dar incomplet: toţi ”întreruptibilii” aveau datorii la Romgaz!
Acuzaţii abracadabrante
Poate cea mai interesantă formulare din comunicatul DIICOT este cea referitoare la faptul că Interagro a obţinut gaze naturale doar din producţia internă ”cu eludarea reglementărilor legale în materie”. Ceea ce este o acuzaţie absolut ”abracadabrantă”!
Începând cu Ordinul Comun 102136/530/97/2006 al Ministerului Economiei, ANRE şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) se introduc noţiunea şi facilităţile pentru “înreruptibili”. De remarcat, ordinul a fost emis în 25 mai 2006, când ministru al Economiei era Codruţ Şereş, iar Dan Victor Alesandru părăsise ministerul (încă din august 2005).
Au urmat şi alte acte normative, precum Legea 346/2007 privind masuri pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, HG 636/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de coordonare a măsurilor pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale etc şi care au culminat cu OUG 54/2009 din 12 iunie 2009 privind stabilirea unor măsuri temporare în domeniul gazelor naturale, aprobată şi prelungită cu un an (până la 31 octombrie 2010) prin Legea 332/2009, prin care consumatorii care au optat pentru statutul de întreruptibili au primit doar gaze din producţia internă.
Interesantă este Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă. Conform acesteia, “în acest context (n.r. – de criză economică), şi vânzările de gaze naturale din producţia internă s-au prăbuşit, consumul intern scăzând drastic, comparativ cu anul precedent (n.r. – 2008), în contextul în care producătorii de îngrăşăminte, dar şi industria producătoare de energie electrică şi termică (ELCEN Bucureşti, Termoelectrica) nu reuşesc să-şi achite consumurile lunare, înregistrându-se datorii uriaşe la furnizorii şi producătorii de gaze naturale”. Guvernanţii notează că impactul macroeconomic al acestui act normativ “va fi unul pozitiv, prin menţinerea în funcţiune a capacităţilor de producţie de îngrăşăminte chimice şi energie electrică, corelat cu menţinerea capacităţilor de producţie gaze naturale, situaţii care permit în continuare obţinerea de venituri semnificative la bugetul de stat. Se evită, în acest mod, în primul rând, dependenţa agriculturii româneşti de importurile de îngrăşăminte, precum şi apariţia unor disfuncţionalităţi în sistemul de furnizare a energiei electrice şi termice, respectiv se evită influenţa negativă directă asupra balanţei de plăţi externe şi asupra altor ramuri industriale, care utilizează produsele obţinute in combinatele de îngrăşăminte chimice”.
Adică, din punct de vedere macroeconomic, dar şi al veniturilor la buget, aplicarea OUG 54/2009 era, conform Guvernului, benefică. Conform procurorilor, era fix pe dos: DIICOT acuză că aplicarea statutului de întreruptibil şi discounturile la preţul gazelor au produs un prejudiciu de 126.000.000 USD patrimoniului SNGN ROMGAZ SA şi bugetului consolidat al statului!
În ceea ce priveşte impactul social, în Nota de Fundamentare autorităţile arată că ”apreciem în mod pozitiv o astfel de măsură, capabilă să permită evitarea disponibilizării unui număr de circa 9.000 de salariaţi, corelat cu scăderea activităţilor conexe (transporturi feroviare, fluviale, maritime de peste 3,5 milioane tone mărfuri/an). De asemenea, măsura permite furnizarea agentului termic şi a apei calde menajere către principalii consumatori din portofoliul ELCEN şi Termoelectrica Bucureşti (circa 2 milioane locuitori) în condiţii optime şi fără întrerupere”.
Astfel, există diferite acte normative, de la ordine comune ale Ministerului Economiei, ANRE şi ANRM; până la ordonanţe de urgenţă şi legi, iar procurorii acuză că Interagro a obţinut gaze naturale doar din producţia internă ”cu eludarea reglementărilor legale în materie”. Nu se ştie care este opinia DIICOT în legătură cu ceilalţi consumatori care au beneficiat fix de aceleaşi condiţii: Azomureş, Doljchim, CET Palas Constanţa, CET Grozăveşti, CET Sud Bucureşti, CET Vest Bucureşti, CET Borzeşti, CET Chişcani, CET Doiceşti, Electrocentrale Galaţi etc.
E.ON şi Gaz de France – cei mai mari păgubiţi
Într-adevăr, legislaţia privind facilităţile acordate companiilor care au optat pentru statutul de întreruptibili a avut şi ”perdanţi”: OMV – Petrom, Gaz de France (GDF) – Suez (fosta Distrigaz Sud) şi E.ON (fosta Distrigaz Nord).
În privinţa OMV Petrom, după ce a închis combinatul Doljchim şi rafinăria Arpechim, s-a trezit cu o cantitate de gaze pe care n-o mai putea valorifica la preţuri convenabile; dacă vindea pe piaţa internă, trebuia să vândă la preţul recomandat la acel moment (495 lei/1000 mc). Aşa că, pentru OMV Petrom, cea mai bună variantă ar fi fost ca toate combinatele chimice să se închidă, iar gazul astfel disponibilizat să poată fi exportat, la preţuri mult mai mari decât cele de pe piaţa internă.
În ceea ce priveşte celelalte două companii, situaţia este alta. În principiu, coşul de gaze naturale ar fi trebuit să fie pentru toţi consumatorii la fel: circa 20% – 30% import şi 70% – 80% intern. Cum întreruptibilii nu consumau decât gaze din producţia internă, restul consumatorilor trebuiau să suporte un coş cu mai multe gaze scumpe, de import. Toţi întreruptibilii (mai puţin Doljchim, care era aprovizionat de Petrom) consumau circa 3,5 – 4 miliarde mc de gaze anual. Din această cantitate, 20% (adică 7 – 800 milioane metri cubi) ar fi trebuit să fie din import. Astfel, pentru că întreruptibilii erau scutiţi, toţi ceilalţi consumatorii trebuiau să fie aprovizionaţi cu această cantitate de importuri în plus faţă de cea normală.
Majoritatea celorlalţi consumatori (industriali şi casnici) sunt aprovizionaţi de cei doi mari furnizori, E.On şi GDF Suez. N-ar fi fost nicio problemă pentru cele două mari concerne, german şi francez, să mai cumpere, fiecare, câteva sute de milioane de metri cubi de gaze ruseşti. Cu o condiţie: costurile să le fie recunoscute în preţul final al gazelor plătit de consumatori. ANRE n-a aprobat nicio majorare de preţ, deşi legislaţia în vigoare şi contractele de privatizare ale Distrigaz Nord (cu E.On) şi Distrigaz Sud (cu GDF Suez) obligau autoritatea să recunoască în preţul final costurile cu achiziţia gazelor din import. Practic, cele două companii au cumpărat mai multe gaze ruseşti, la preţuri de 3 – 4 şi 500 dolari/1000 mc, dar ANRE le-a recunoscut în costuri sume mult mai mici. Reamintim, ANRE s-a aflat fie sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, fie sub directa coordonare a primului ministru. Anii 2008 şi 2009 au fost ani electorali, iar 2010 an de scădere economică, aşa că niciun om politic n-a vrut să audă de o majorare a preţului gazelor pentru populaţie!
E.On şi GDF Suez n-au mai importat
Astfel, cele două companii au în registrat pierderi serioase pe segmentul de afacere privind preţul reglementat de ANRE.
Totuşi, cele două companii au găsit soluţii: n-au mai înmagazinat gaze pentru trecerea iernii, pentru că ar fi trebuit să le importe. Conform fostului purtător de cuvânt al E.On, Franciska Zsigmond, compania a înmagazinat, în 2007 (pentru iarna 2007 – 2008), 950 milioane mc de gaz, după ce în 2006 înmagazinase 770 milioane mc.
Conform Planului de acţiuni pentru situaţii de urgenţă, fiecare furnizor trebuie să înmagazineze o anumită cantitate de gaze, stabilită de ANRE, pentru perioada de iarnă, care, în România, începe la 1 octombrie şi se termină la 31 martie anul următor. Astfel, la 31 august 2008, când încă nu se declaşase criza, iar economia “duduia”, Distrigaz Sud (viitoarea GDF Suez) trebuia să aibe un stoc minim pentru întreaga perioadă de iarnă de 400 milioane mc de gaze şi avea aproape dublu – 786,7 milioane mc. E.On trebuia să aibe 378,1 milioane mc şi avea de peste două ori mai mult: 781,9 milioane mc, în timp ce Wiee România (subsidiara WIEE Elveţia, principalul importator de gaze ruseşti din ţară) trebuia să aibe 128,8 milioane mc şi avea cu 330% mai mult: 425,9 milioane mc.
La 31 iulie 2009, când deja România era în criză economică, dar şi în an electoral, Distrigaz Sud trebuia să aibe înmagazinată o cantitate de 7.338.659,504 MWh de gaze pentru toată perioada de iarnă şi avea aproape jumătate – 4.083.696,404 MWh, E.On trebuia să aibe 6.592.879,987 MWh şi avea puţin peste jumătate – 3.831.299,274 MWh, iar Wiee – 594.579,868 MWh şi avea 675.428,259 MWh. Reamintim, pe 12 iunie 2009 a apărut OUG 54 care cuprindea facilităţile pentru întreruptibili.
În fine, cea mai drastică situaţie s-a întâmplat pentru pregătirea iernii 2010 – 2011. Reamintim, ANRE nu modificase deloc preţul final al gazelor, astfel că marii furnizori deja aveau pierderi pentru că achiziţionau gazele de import la un preţ şi-l revindeau populaţiei la preţuri de circa 2 ori mai mici. Conform Planului de acţiuni pentru situaţii de urgenţă, la 30 septembrie 2010, GDF SUEZ trebuia să aibe înmagazinate gaze de 6.321.044,101 MWh şi avea 5.820.113,941 MWh, iar E.On trebuia să aibe 5.880.235,750 MWh şi nu avea nici jumătate – 2.555.919,364 MWh. Pe de altă parte, WIEE România trebuia să aibe 87.500 MWh şi avea de 36 de ori mai multe gaze – 3.151.092,828 MWh.
Altfel spus, “dacă vrei cu adevărat, poţi”! Cine a vrut să cumpere gaze din import vara (când preţurile sunt mai mici) a făcut-o. Cert este că, pentru că n-au avut gaze înmagazinate, E.ON şi GDF Suez au trebuit să importe gaze pentru a-şi onora contractele exact în lunile cele mai friguroase şi cu cele mai mari consumuri, când este şi preţul cel mai mare. De altfel, conform Institutului Naţional de Statistică, în ianuarie şi februarie 2011 importul de gaze a crescut cu 74,7% faţă de primele două luni din 2010! Şi asta pentru că E.On şi GDF Suez n-au înmagazinat gaze, deşi legislaţia în vigoare asta cerea.
Motivaţia apare şi în comunicatul DIICOT: “Se mai reţine că activitatea infracţională a generat imposibilitatea repartizării de către SNGN ROMGAZ SA a rezervelor necesare pentru realizarea programului naţional de înmagazinare şi creşterea importului de gaze naturale, cu consecinţa punerii în pericol a Sistemul Energetic Naţional, ca ramură strategică a economiei naţionale şi subminării economiei naţionale”.
Altfel spus, pentru că întreruptibilii (dintre care procurorii nu reţin decât combinatele Interagro) au luat numai gaze din producţia internă a Romgaz, E.On şi GDF Suez n-au mai avut cum cumpăra gaze de la Romgaz, pe care să le înmagazineze pentru perioada de iarnă, şi nu şi-au putut face stocurile necesare, punând în pericol siguranţa sistemului naţional de transport al gazelor. Cum pentru iarna 2008 – 2009 (când existau facilităţi, discounturi generoase pentru întreruptibili) cele două concerne înmagazinaseră gaze dublu faţă de cât le cerea legislaţia în vigoare, iar pentru iarnile 2009 – 2010 şi 2010 – 2011 (când nu mai era în vigoare legislaţia pentru întreruptibili) n-au mai stocat nici jumătate, apare întrebarea simplă: da’ de ce?
E.ON şi GDF Suez n-au mai importat gaze
Este clar că nicio companie nu este “instituţie de binefacere” şi “nu vine cu bani de-acasă” ca să subvenţioneze cetăţenii unei ţări! În special, ai unei alte ţări decât cea de origine. Când reprezentanţii E.On şi GDF Suez au văzut că nu le sunt recunoscute în preţul final costurile cu achiziţia gazelor din import, au cerut numai gaze din producţia internă şi n-au mai vrut să importe. Dar gazele Romgaz erau deja antamate pentru întreruptibili. Petrom n-a vrut să audă de majorarea cantităţii de gaze din producţia internă pentru E.On şi GDF Suez. Mai mult, pentru a-şi maximiza profiturile, şi-a construit o centrală pe gaze, care consumă aproximativ un miliard de metri cubi anual. Reamintim, importul suplimentar cauzat de facilităţile pentru întreruptibili ar fi trebuit să fie de circa 0,7 – 0,8 miliarde mc anual.
Astfel, pentru că importau gaze la un preţ şi nu le puteau vinde pe piaţa românească decât la circa jumătate de preţ, cele două concerne au refuzat, practic, să mai importe. Trebuie remarcat că, totuşi, ANRE a căutat să reducă pierderile E.On şi GDF Suez. De exemplu, în preţul pe care-l plătesc românii acasă, coşul de gaze este de circa 20 – 25% import. Au fost luni de zile (adevărat, în lunile de vară, când se consumă mai puţin) în care importul a fost şi de 6 – 7% sau deloc, iar preţul plătit de români a fost tot ca şi cum s-ar fi importat 20%!
În concluzie, pentru că doar întreruptibilii au beneficiat numai de gaze din producţia internă, E.On şi GDF Suez n-au mai importat şi, practic, s-a pus în pericol sistemul naţional de transport al gazelor! Totuşi, dacă li s-ar fi recunoscut costurile, nu s-ar fi ajuns la o astfel de situaţie. Costurile trebuiau să le fie recunoscute de către ANRE. Dar, ANRE, aflat sub o puternică influenţă politică şi în coordonarea premierului (iar, în perioada 2005 – 2010 guvernele au fost conduse de către Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc) n-a acceptat majorarea preţului plătit de populaţie. Dar nu s-a dorit majorarea preţului la gaze în ani electorali şi de criză economică!
Totuşi, orice Guvern normal la cap caută soluţii pentru creşterea numărului locurilor de muncă sau măcar păstrarea celor existente, creşterea încasărilor la buget, menţinerea preţurilor etc, în fine, creşterea nivelului de trai al propriilor cetăţeni! Astfel, autorităţile au căutat soluţii (aşa cum se arată şi în Nota de fundamentare a OUG 54/2009) tocmai în acest sens!
În aceste condiţii, “Ali Baba” nu poate fi decât fie Călin Popescu Tăriceanu, fie Emil Boc, cei doi premieri care au girat actele normative referitoare la facilităţile pentru întreruptibili, precum şi toţi membrii acelor guverne, din care făcea parte şi actualul premier, Victor Ponta!
“Gruparea infracţională”
Pentru complot şi subminarea economiei naţionale a fost începută urmărirea penală, în 14 decembrie 2011, împotriva omului de afaceri Ioan Niculae, Marin Mirea – administrator la InterAgro şi preşedinte al Organizaţiei Patronale a Poducătorilor de Îngrăşăminte Chimice din România Nitrofosfor, Viorel Palaşcă – secretar de stat pentru politica industrială MECMA în perioada 2007-2008, Darius Meşca – secretar de stat pentru energie în MECMA în perioada 2005-2009, Tudor Şerban – secretar de stat pentru energie şi resurse minerale MECMA în perioada 2009-2010, Stelian Bănăţeanu – director general adjunct al Direcţiei de Politici Industriale MECMA, Eugen Georgescu – vicepreşedinte ANRE.
De asemenea, este pus sub urmărire penală şi Dan Victor Alesandru, apropiat al lui Ioan Niculae şi administrator al unor firme conexe domeniului gazifer. El a deţinut funcţia de secretar de stat în 2005 în MECMA.
Este anchetată şi Ioana Apan – director general adjunct, secretar general adjunct în MECMA, fiind numită preşedinte AGA a SNGN Romgaz în 23 iulie 2007, funcţie deţinută până în 7 iulie 2009, când a fost desemnată preşedinte al CA SNGN Romgaz, pentru o perioadă de patru ani.
Anchetatorii i-au pus sub acuzare şi pe Marius Untescu – şef serviciu în cadrul MECMA, numit în 7 aprilie 2005 membru în AGA Romgaz, până la 10 februarie 2009, Adriana Oros – consilier MECMA-OSPI, numită în AGA în 10 februarie 2009, Monica Mitu – consilier MECMA, numită în AGA în 10 octombrie 2009.
Totodată, în dosar sunt urmăriţi penal Alpar Kramer, Marcel Piteiu, Antal Francisc, Toth Francisc, Marius Leonte Veza, Eugen Mitea, Lucian Stancu, Lucia Ionaşcu, Gheorghe Dîmbean, Corin Emil Cindrea, Cornelia Sărdan, Maria Mateş, Ioan Florin Iagăr, Ruben Diac, Nicolae Strava, Gabriela Ciobotă, Ioan Marius Sabău, Viorica Bordeiu, Iulia Săcălean, Mihaela Rusu, Radu Dan Păltan, Ionuţ Bogdan, Ion Diaconu, Anca Antal, Andrei Iancu Popescu, Forin Todoran, Mioara Zainea, Rodica Bica.
Activitatea acestor persoane a fost monitorizată de către ofiţerii Serviciului Român de Informaţii (SRI), care au sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) cu privire la faptul că la nivelul SNGN Romgaz SA Mediaş, Ministerului Economiei şi SC InterAgro SA Bucureşti, începând cu anul 2005, s-a constituit o grupare infracţională formată din funcţionari publici şi oameni de afaceri care, prin influenţă şi exercitare intenţionat defectuoasă a atribuţiilor specifice funcţiilor, „acţionează în mod concertat în vederea păgubirii financiare a societăţii naţionale, punând astfel în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”.
SNGN Romgaz, înfiinţată în 2001, are statut de societate naţională şi activează în domeniul exploatării gazelor naturale, care sunt bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, conform articolului 136, alineatul 3 din Constituţie şi Legii 213/1998 referitoare la proprietatea publică, iar exploatarea acestora constituie ramură strategică a economiei naţionale, conform articolului 2 din Legea 51/1990 privind siguranţa naţională a României.
ANRE este instituţie publică autonomă, aflată acum în subordinea Parlamentului, dar care, în pertioada 2005 – 2012 s-a aflat în coordonarea premierului, care elaborează, stabileşte şi urmăreşte aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional, necesar funcţionării sectorului şi pieţei gazelor naturale în condiţii de eficienţă energetică, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor. Totodată, ANRE emite, acordă, suspendă sau retrage autorizaţii şi licenţe pentru obiectivele din sectorul gazelor natural, respectiv pentru activităţile de producţie, transport, înmagazinare/stocare, tranzit, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale.
SC InterAgro este o socitetate pe acţiuni, acţionar majoritar fiind Ioan Niculae cu 75,6%. Obiectivul principal de activitate al societăţii este cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleagionase. La obiective secundare sunt notate producţia de gaze, distribuţie şi comercializare combustibili gazoşi, prin conducte, fabricarea şi comercializarea îngrăşămintelor chimice.
InterAgro, prin obţinerea de licenţe de la ANRE, furnizează gaze naturale la şase din cele opt combinate chimice, respectiv Amurco Bacău, Viromet, Victoria, Nitroporos, Făgăraş, Ga Pro Chemicals, Săvineşti, Donau Chem, Turnu Măgurele, Amonil şi Slobozia, profilate pe fabricarea şi comercializarea îngrăşămintelor chimice de diverse tipuri.
Interagro a dezvoltat şi întreţine relaţii comerciale cu SNGN Romgaz SA, în baza cărora se aprovizionează cu gaze naturale, acestea fiind materia primă cu ponderea cea mai ridicată (75-80%) din costul îngrăşămintelor chimice.
În perioada 2005-2010, Interagro a deţinut calitatea de furnizor, nu de consumator de gaze naturale, solicitând şi obţinând de la ANRE licenţe de furnizare de gaze naturale.
În opinia anchetatorilor, Interagro poate să-şi exercite dreptul de consumator eligibil numai pentru locuri proprii de consum şi nu putea invoca statutul de consumator eligibil pentru locuri de consum aparţinând altor societăţi comerciale (clienţii săi) şi pentru care deja aceste entităţi juridice şi-au exercitat dreptul de consumator eligibil prin achiziţionarea gazelor naturale de la furnizorul societăţii administrate de Niculae, pe segmentul concurenţial al pieţei interne a gazelor naturale, necesare pentru desfăşurarea proceselor tehnologice din acele locuri de consum.
Se pregăteşte Norsk Hydro
Poate cea mai mare companie de îngrăşăminte din lume este Norsk Hydro. Înfiinţată în anul 1905, firma a exploatat bogatele resurse hidroenergetice ale Norvegiei pentru a produce primul produs valoros al companiei: îngrăşământul mineral, ceea ce a atras atenţia întregii lumi, deoarece permitea agricultorilor să-şi îmbogăţească recoltele (n.r. – conform site-ului www.yara.ro). Câteva decenii mai târziu, după extinderea societăţii Norsk Hydro într-o vastă diversitate de activităţii, de la îngrăşăminte, la produse petroliere şi metale, divizia care se ocupa în mare parte de produsele şi co-produsele agricole s-a desprins, constituindu-se ca entitate cu personalitate juridică independentă: societatea Yara International ASA.
“În calitate de furnizor principal de îngrăşăminte minerale la nivel global, Yara contribuie la obţinerea alimentelor şi a energiei regenerabile pentru întreaga populaţie mondială aflată într-o dezvoltare continuă. (…) Societatea noastră, cu sediul la Oslo, are peste 8.000 de angajaţi şi înregistrează venituri anuale de aproximativ 90 miliarde coroane norvegiene (n.r. – circa 37 miliarde euro) din activităţi desfăşurate în peste 50 de ţări”. “Activitatea principală a societăţii Yara, şi anume producţia de îngrăşăminte, este strâns legată de productivitatea agricolă şi producţia alimentelor”, se mai arată pe site-ul www.yara.ro.
De menţionat, în anii ’90, industria de îngrăşăminte din ţară era, practic, controlată de, se pare, membrii ai familiei Ceauşescu (Marius Ţârlea – ginerele lui Ion Ceauşescu, Dumitru Bădilă – cumnatul lui Ţârlea, originar şi el din Scorniceşti, George Teleman – se pare, alt nepot al lui Nicolae Ceauşescu etc). Toţi aceştia au făcut parte, într-un fel sau altul, din încrengătura cunoscută sub numele de „Eurocolumna”, un grup de firme (care controla combinatele chimice Amonil Slobozia, Turni Măgurele etc) cu ramificaţii până în Elveţia, constituit în jurul fostei bănci Columna, despre care se zvonea că se află în „directa coordonare” a SRI şi a directorului acestuia, Virgil Măgureanu. Reamintim, nici Ioan Niculae nu este „străin” de serviciile secrete: conform declaraţiilor sale, în timpul regimului ceauşist, timp de trei ani (până în 1980) a lucrat pentru Securitate. După aceea a lucrat la Comerţ Exterior, unde s-a ocupat tot de vânzarea de îngrăşăminte chimice pe pieţe externe şi unde era, se pare, coleg de birou cu Mariana Gheorghe, nimeni alta decât directorul executiv al Petrom.
Ei bine, surse din piaţă au declarat că, încă din acei ani ’90, Norsk Hydro (prin subsidiara Yara) a vrut „să pună mâna” pe industria de îngrăţăminte românească. Atunci n-a reuşit. Este posibil să asistăm la „o nouă ofensivă” Norsk Hydro sau la un război între diferite grupuri din serviciile secrete române!