Doar 16% din suprafaţa totală irigabilă în judeţul Tulcea a fost udată anul acesta, organizaţiile utilizatorilor de apă din irigaţii plătind pentru serviciile furnizate de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri…
Secetă
-
-
Actul normativ stabilește sumele maxime de compensare, precum și procedura prin care agricultorii vor putea beneficia de bani. Despăgubirile vor fi duble pentru firme, proiectul de OUG neexplicând de ce…
-
Agricultorii se pot aștepta la despăgubiri de aproape 150 milioane de euro pentru pagubele generate de seceta din acest an. Banii vor ajunge destul de greu la fermieri, pentru că,…
-
Efortul bugetar pentru plata despăgubirilor din acest an se ridică la aproximativ 500 milioane de lei, susține ministrul Agriculturii Daniel Constantin. Fermierii așteaptă și plata avansului subvențiilor, astfel că sectorul…
-
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va solicita luni, la Bruxelles, soluții de sprijin pentru urgente atât pentru fermierii afectați de secetă cât și pentru producătorii cărora criza…
-
Premierul Victor Ponta spune că reducerea TVA la alimente a adus venituri suplimentare la buget în lunile iulie şi august, potrivit datelor ANAF, însă este îngrijorat că seceta şi problemele…
-
Autoritățile de tot felul au căzut la pace pe secetă și irigații. După o întâlnire lărgită la Camera Deputaților, oficialii din toate partidele au ajuns la concluzia că un pact…
-
Fermierii şi autorităţile au căzut repede la pace în ceea ce priveşte despăgubirile pe care agricultorii ar urma să le primească pentru pierderile cauzate de secetă. De remarcat este faptul…
-
Toată lumea este preocupată de seceta care a cuprins ţara şi a pârjolit recoltele. Autorităţile au început să se arate preocupate de modul în care pot fi compensate pierderile din…
