Statul pune la bătaie aproape o jumătate de miliard de euro, din fonduri europene, numia în primul trimestru al acestui an, pentru proiecte realizate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală…
program
-
-
Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a lansat campania naţională de informare „Apăr Apa!”, ce se adresează, în principal, fermierilor mici care, fie din lipsă de informare, fie din lipsă de…
-
Guvernul a aprobat, în ultima sa ședință, de vineri, majorarea fondurilor pentru susținerea unor programe derulate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Este vorba de subvenționarea accizei motorinei folosite în…
-
Programul tomate românești are mare succes printre producători, motiv pentru care Ministerul Agriculturii s-a văzut în situația de a suplimenta fondurile pentru subvenționarea legumicultorilor. În aceste condiții, suma pusă la…
-
Programul pentru școli, cunoscut ca Programul „Cornul și laptele”, va dispune, în anul școlar 2018-2019, de peste 570 milioane de lei, a decis Guvernul în ultima sa ședință. De banii…
-
Ministerul Agriculturii vrea să extindă perioada în care producătorii de roșii vor primi subvenție, pentru că pun pe piață tomate produse în extrasezon. Explicația ministerului este simplă: a fost frig…
-
Direcţiile agricole judeţene vor beneficia de un sistem informatic performant, care va analiza criteriile de eligibilitate ale fiecărui potenţial beneficiar al programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea…
-
Autoritățile se pregătesc de noua generație de roșii subvenționate, declarând că nu scapă din ochi nici celelalte legume și fructe de pe piață. Mai exact, face analize la aceste produse,…
-
Programul guvernamental privind susținerea creșterii porcilor din rase tradiționale din Români a început să se deruleze, primii purcei și primii banii ajungând la actorii din program. România are un deficit…
