Recolta de grâu din acest an este chiar mai mare decât anul trecut, când a plouat din plin, după cum a anunţat ministrul Agriculturii Daniel Constantin. La mai toate culturile…
Constantin
-
-
Ministrul român al Agriculturii Daniel Constantin ia poziţie faţă de decizia preşedintelui Rusiei de a distruge produsele alimentare aflate sub embargo. Pentru aceasta, a trimis o scrisoare directorului general al…
-
Ministerul Agriculturii a decis să nu facă nicio referire la producţia de grâu din acest an, vrând să aştepte finalizarea recoltării. Producţia de cereale din acest an este condiţionată de…
-
România trebuie să uite de posibilitatea de prelungire a termenului de finalizare a proiectelor derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013. Demersurile făcute de autorităţile naţionale se împiedică de…
-
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că va fi înfiinţată o agenţie de promovare a produselor româneşti, care să sprijine accesul producătorilor pe piaţa locală şi în…
-
Fermierii au ajuns la mare înţelegere cu ministrul Agriculturii, la Conferinţa Naţională a Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), cele două părţi complimentându-se reciproc. Nu au existat reproşuri, ci…
-
Aproape 1000 de crescători de animale şi-au strigat nemulţumirile în faţa Guvernului, joi, 2 aprilie 2015. Scandările şi zgomotul tălăngilor au ajuns până la urechile premierului Victor Ponta, care, la…
-
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a fost inaugurat cu mare fast, în prezenţa premierului Victor Ponta, hiar dacă România nu a primit niciun document oficial din partea Comisiei…
-
Producătorii şi procesatorii de lapte nu se înţeleg cu privire la TVA pentru lapte. În timp ce procesatorii s-au aliniat trendului privind reducerea TVA de la 24% la 9%, crescătorii…
