Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, însoţit de o importantă delegaţie guvernamentală şi de oameni de afaceri, se află, de luni, la Bucureşti, anunţând, din prima…
Banci & Asigurari
-
-
EximBank a acordat companiei GIP EST o finanţare de 3,5 milioane de lei pentru derularea unui proiect de investiţii în valoare de peste 11 milioane de lei, cofinanţat prin Fondul…
-
Agricultura are nevoie de o strategie pe termen lung, care să fie o consecinţă a unui consens politic. Importanţa domeniului din punct de vedere economic şi social face ca pactul…
-
Investitorii români nu au acelaşi succes în faţa guvernanţilor la fel ca cei străini, astfel că toate probleme lor, împreună cu soluţiile prin care să se rezolve, vor fi prezentate…
-
Grupul de presă ”Bursa” organizează, cu sprijinul Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), conferinţa “Agri-business pe profit: Finanţarea afacerilor din agricultură”, ce va avea loc pe 15 octombrie, la…
-
CEC Bank a încheiat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici…
-
Agricultura îi pune pe investitorii şi finanţatorii britanici într-o dilemă: pe de-o parte, aceştia sunt atraşi de perspectivele de dezvoltare, în contextul în care lumea se pregăteşte să hrănească 2…
-
EximBank a încheiat un acord de finanţare în valoare de 25 de milioane de lei (peste 5,5 milioane de euro) cu compania Comfert Bacău, unul dintre principalii jucători pe piaţa…
-
CEC Bank şi Banca Comercială Romană (BCR) oferă o gamă variată de credite pentru finanţarea activităţilor pe termen scurt ale agricultorilor, în baza unor convenţii semnate, recent, cu Agenţia de…
