A ajuns și momentul în care Comisia Europeană nu mai acceptă derogările pe care România le tot dă pentru folosirea neonicotinoidelor. De aceea, Comisia a deschis o procedură de infringement…
Dezvoltare Durabila
-
-
Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a decis ca, din acest an, să nu mai publice datele privind suprafețele care sunt efectiv irigate. Informează doar despre suprafețe „cumulate”, adică irigații…
-
România a solicitat Comisiei Europene sprijin de urgență pentru fermierii afectați de înghețul târziu de primăvară. Este vorba de plantațiile pomicole și viticole, producțiile acestora fiind compromise de valul de…
-
Forestierii vor ca pădurea și industria mobilei să fie recunoscute ca sectoare strategice pentru economia națională. Aceasta este una dintre principalele solicitări avansate de Asociația Forestierilor din România – Asfor,…
-
Este oficial! Justiția a decis că, în România, rămâne interzisă folosirea neonicotinoidelor, cel puțin până la tranșarea problemei în justiție. Neonicotinoidele sunt niște pesticide interzise în Uniunea Europeană de mai…
-
Nu există program derulat de Administrația Fondului pentru Mediu care să nu fie cu probleme, dar generate tot de administrație. Ultima „ispravă” este legată de Programul „Rabla pentru tractoare”. După…
-
Regia Națională a Pădurilor Romsilva se va reorganiza, proiectul de HG fiind pus în dezbatere publică de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca autoritate centrală responsabilă. Decizia de reformare…
-
România are de trei mai mulți urși decât ar trebui. Aceasta este concluzia unui studiu amplu și profund, care a costat impresionanta sumă de aproape 58 milioane de lei și…
-
Programul „Rabla pentru Tractoare” a mai făcut un pas, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) publicând lista cu dealerii care vor putea furniza tractoarele și mașinile agricole prin acest program. Dealerii…
