Persoanele fizice vor putea achiziţiona terenuri agricole în limita a 150 de hectare, iar cele juridice până la cel mult 1.500 de hectare, după cum s-a convenit cu producătorii pe…
M G
-
-
Consumul excesiv de antibiotice a ajuns să îngrijoreze comunitarea europeană, din cauza efectelor asupra populației, ca urmare a dezvoltării rezistenței virusurilor la aceste medicamente. România se situează pe primele locuri…
-
România a investit şi va continua să investească peste 20 de miliarde de euro pentru reducerea poluării apelor din bazinul hidrografic al Dunării, toate aceste eforturi urmând să aibă un…
-
Fondul mutual, prin care agricultorii vor putea primi despăgubiri în caz de pagube produse de dezastre naturale sau boli la animale, dar și pentru pierderi generate de volatilitatea prețurilor, va…
-
Românii vor putea exporta carne de vită în Turcia, autoritățile de la Ankara agreând câteva abatoare autohtone de unde să provină carnea. Rămâne de văzut de unde ar putea asigura…
-
Procedurile pentru plata subvențiilor 2016 au început, banii urmând să ajungă în conturile fermierilor peste câteva zile. Se așteaptă ca în această toamnă să se deconteze un miliard de euro…
-
Fermierii vor primi avansul pe suprafaţă începând de săptămâna viitoare, iar suma pe care estimăm să o plătim este de peste un miliard de euro, ceea ce înseamnă enorm faţă…
-
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a stabilit cuantumul avansurilor la subvențiile pentru anul 2016, astfel că cea mai cunoscută dintre ele, plata pe suprafață, va avea valoarea…
-
Aproximativ 61 de milioane de euro sunt disponibili pentru potenţialii beneficiari care vor să-şi finanţeze proiecte privind procesarea produselor alimentare, valoarea maximă pentru fiecare proiect fiind de 2,5 milioane de…
