Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat vineri, la INDAGRA, Catalogul Produselor Alimentare Certificate, o aplicaţie pentru telefoane mobile cu cele aproape 850 de produse alimentare atestate de Ministerul…
M G
-
-
Românii consumă mai puțină pâine decât acum 10 ani și își îndreaptă preferințele către pâinea din făină de culoare închisă, precum cea din făină integrală sau secară, dar, de bază,…
-
Potențialul agricol al României este recunoscut de toată lumea, inclusiv de străini. Numai că, pentru a putea beneficia de el, este nevoie de tehnologie modernă. Americanii s-au arătat disponibilitatea să…
-
Pesta porcină africană (PPA) se extinde pe teritoriul României, măsurile luate de autorități părând că nu prea dau rezultate. Populația afectată are retincențe majore să respecte indicațiile specialiștilor, astfel că…
-
Cererile de plată ale beneficiarilor de finanţare europeană nerambursabilă se vor depune doar prin intermediul noului modul on-line destinat autorizării plăţilor pentru proiectele de investiţii finanţate prin PNDR 2020, începând…
-
Indagra, cel mai mare târg de agricultură din țară, s-a deschis cu primul tractor românesc produs după mai bine de 10 ani, dar și fără animale, gonite de bolile ce…
-
IRUM Reghin a prezentat primul tractor agricol fabricat în România, după o pauză de 10 ani, cu ajutorul unei investiţii de 4 milioane de euro, preţul de vânzare plecând de…
-
România a pierdut aproape 10% din efectivul de porcine în urma evoluției virusului pestei porcine africană. Paguba este mai mare, dacă se iau în calcul și porcii tăiați de populație…
-
Francezii recunosc că România a ajuns să fie cel mai mare producător de porumb din Europa, recolta autohtonă din acest an ajungând să depășească, pentru prima dată, producția din Franța.…
