Acasă MediuDezvoltare Durabila Carrefour vrea să aducă producătorii locali în magazinele sale

Carrefour vrea să aducă producătorii locali în magazinele sale

de L M

Programul „De aici, de aproape” derulat de Carrefour a ajuns și în magazinele din București. Programul vizează asigurarea condițiilor ca și micii producători agricoli să-și poată vinde produsele în marile magazine, precum Carrefour. Dar, cel mai important este faptul că acest concept are în centrul atenției producătorii locali, care pot asigura un lanț scurt de aprovizionare, cu amprentă redusă a carbonului. Carrefour invită micii producători, „artizani” cum sunt numiți, să se înscrie ca să poată intra în acest program.

Carrefour România organizează, pe 2–3 aprilie 2026, evenimentul „De peste tot din țară, în București”, în hipermarketul Carrefour Băneasa (Șoseaua București-Ploiești, Nr. 44A, Sector 1). Timp de două zile, peste 20 de artizani, deja listați în magazinele Carrefour din comunitatea lor, își vor prezenta produsele și poveștile pentru publicul larg din București, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Târgul „De peste tot din țară, în București”, de la Carrefour Băneasa, consumatorii vor putea găsi produse din mai multe regiuni ale țării: Moldova, Banat, Crișana, Transilvania, Dobrogea, Oltenia, Muntenia și Maramureș. Evenimentul reflectă diversitatea gastronomică românească: lactate și brânzeturi artizanale, mezeluri tradiționale, conserve și dulcețuri, băuturi artizanale precum bere, vișinată, limonade naturale și apă tonică, vinuri, produse de panificație și patiserie, snackuri și miere.

„De aici, de aproape”

Evenimentul marchează și o nouă etapă în extinderea programului „De aici, de aproape” în zona București și Ilfov, invitând micii antreprenori și artizani să aplice pentru program.

„Prin viziunea sa ultralocală „De aici, de aproape”, Carrefour România susține produsele românești din proximitate la raft, având o amprentă în continuă expansiune. Astăzi, 1.300 de producători români livrează în hipermarketurile și marketurile aflate pe o rază de maximum 50 km”, precizează comunicatul. Potrivi acestuia, o componentă importantă a acestei strategii este proiectul dedicat artizanilor locali. Porgramul a fost lansat la jumătatea anului trecut în Piatra Neamț și Roman, în prezen reunind 300 de artizani din 21 de județe. Gama produselor asigurate de artizani este mare, peste 4.000 de produse autohtone fiind prezente pe rafurile Carrefour. Gama de produse este mare, de la brânzeturi și mezeluri tradiționale, la băuturi artizanale și produse vegane.

„La nivel național, Carrefour este casa comunității de producători locali cu peste 2000 de parteneri, o rețea mereu în creștere. Dincolo de cifre, am creat un ecosistem care funcționează și creează valoare în comunitățile în care suntem prezenți. Mai departe, succesul demersului de artizani ne demonstrează și potențialul ultralocal, deja extrem de apreciat de clienții noștri pe categoria de produse proaspete”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România. El a ținut să precizeze că 96% din produsele vândute de Carreforu sunt făcute cu produse locale. Mai mult, marca proprie „Drag de România” cuprinde aproximativ 200 de produse, 100% românești.

„Ne propunem să extindem rețeaua „De aici, de aproape” la nivel național în 2026, deoarece fiecare produs care ajunge la raft înseamnă un antreprenor susținut, o comunitate mai puternică și ne reconfirmă promisiunea de calitate pentru fiecare român care ne trece pragul. Celebrăm astăzi rezultatele foarte bune de până acum și deschidem proiectul către o nouă regiune, invitând artizanii din București și împrejurimi să ni se alăture”, a mai spus Ballot.

Carrefour invită toți producătorii mici de la nivel național care doresc să își listeze produsele în magazinele sale să trimiăe oricând intenția de colaborare pe adresa de e-mail: ro_deaproape@carrefour.com.

Carrefour România deține 470 de magazine multi-format în 113 orașe, fiind lider în e-grocery. Este primul retailer omnichannel din România, cu un ecosistem complet de cumpărături – în magazin și online, prin carrefour.ro, Bringo și parteneri precum Glovo, Wolt, Bolt Food și Trendyol. Are cea mai extinsă rețea locală din retailul românesc, susținută prin programe naționale precum Grădina Noastră, Deschidem Vinul Românesc și De aici, de aproape. Carrefour este unul dintre cei mai mari angajatori din țară, având contribuții de aproape 1 miliard de lei la bugetul de stat prin taxe și impozite, în 2024.

Învățămintele Covid

În acualul context internațional, dominat de războiul din Iran, Carrefour se concentrează pe politici care să asigure o putere de cumpărare cât mai bună pentru clienți, a declarat, pentru FOCUS AGRICOL, Gilles Ballot, CEO Carrefour România. „Perioada Covid și războiul din Ucraina ne-au obișnuit cu ce avem de făcut în perioade de criză, ca să avem rafturile pline”, a spus acesta.

„E prea devreme să vorbim despre un impact din cauza războiului din Iran. În momentul de față, avem aprovizionare controlată. Aș spune, de asemenea, că 96% din vânzările noastre sunt făcute cu produse făcute în România, de producători români. Deci, din acest punct de vedere, noi nu suntem atât de stresați, pentru că noi ne bazăm în special pe producția locală. Și chiar pentru produse non-alimentare, care sunt importate din Asia, până acum nu vedem nicio problemă”, a spus Ballot. „Evident, vor fi niște cereri de inflație de la furnizori, dar noi luptăm pentru clienții noștri, suntem focalizați ca să asigurăm puterea de cumpărare cea mai bună pentru clienții noștri. Am întărit promoțiile noastre și acțiunile care vizează prețurile, pentru a ajuta clienții noștri”, a punctat șeful Carrefour România.

Potrivit acestuia, până acum, nu au fost cereri de ajustare a prețurilor din partea producătorilor și a furnizorilor. „Inflația la achiziție, anul acesta, este foarte joasă. Evident, am început să primim niște mesaje de inflație, legate de transport. Dar, vom fi foarte vigilenți, pentru că am trăit în perioada Covid și a războiului din Ucraina. Unele cereri de creștere a inflației au fost exagerate față de impactul real la furnizori. Deci, vom fi foarte atenți, dar, dacă se întâmplă ceva, care să justifice o schimbare de preț, vom proceda în consecință, pentru că vrem să ne asigurăm că funizorii noștri, în special cei mici și medii, români, au tot ce trebuie pentru a avea o companie sănătoasă în continuare, în acest context. Dar vom fi foarte atenți mai ales la clienții noștri, să ne asigurăm că dăm accesibilitate întărită anul acesta, ținând cont și de contextul actual”, a precizat Gilles Ballot.

Șeful Carrefour a adăugat că, „nu sunt mesaje că ar veni produse din țările Mercosur în rețeaua Carrefour România”.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.