Acasă Focus Agricol 265 milioane euro pentru investiții în energie regenerabilă în agricultură

265 milioane euro pentru investiții în energie regenerabilă în agricultură

de A

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) lansează o nouă oportunitate de finanțare destinată întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare care doresc să își reducă dependența de costurile energetice și să investească în soluții moderne de producere a energiei din surse regenerabile. Beneficiarii eligibili prin Schema de energie sunt întreprinderile din sectorul agricol sau al industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și organizațiile sau federațiile din domeniul îmbunătățirilor funciare. 

Prin intermediul acestei Scheme de sprijin în baza unei proceduri de ofertare concurențială primesc finanțare proiectele care au ca obiectiv realizarea unor capacități noi de producere de energie electrică din surse solare (sub 1 MW inclusiv și peste 1 MW), cu sau fără stocare.

În perioada 15 iunie – 14 august 2026 se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol și industria alimentară. Ghidul solicitantului a fost publicat pe site-urile MADR și AFIR.

Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, din care 145 de milioane de euro sunt alocate proiectelor cu capacități instalate de până la 1 MW inclusiv, iar 120 de milioane de euro proiectelor cu capacități instalate de peste 1 MW. Finanțarea este acordată în proporție de 100% pentru investițiile în producerea energiei din surse solare, în limita a 650.000 euro/MW pentru capacitățile de până la 1 MW și de 550.000 euro/MW pentru capacitățile care depășesc 1 MW. În cadrul Schemei de energie, solicitanții pot depune mai multe proiecte, dacă investițiile vizează locuri de producție diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro per beneficiar.

Prin această schemă sunt sprijinite investițiile în realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare, cu sau fără sisteme de stocare, contribuind astfel la creșterea competitivității exploatațiilor agricole și a unităților de procesare prin reducerea costurilor cu energia.

„Sprijinirea fermierilor și procesatorilor prin măsuri care contribuie la stabilitatea și predictibilitatea activității lor reprezintă o prioritate a mandatului meu la Ministerul Agriculturii. Prin finanțarea 100% nerambursabilă a capacităților solare, oferim un sprijin concret pentru reducerea costurilor de producție și creșterea competitivității sectorului agroalimentar românesc. Îi încurajez pe toți cei interesați să valorifice această oportunitate de finanțare. Independența energetică și modernizarea agriculturii românești trebuie să continue, iar rolul nostru este să asigurăm accesul cât mai rapid și eficient la aceste resurse financiare”, a declarat viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna.

AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru accesarea Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

„Deschidem acum o nouă sesiune de primire a cererilor de finanțare pe Schema de energie cu un buget majorat la 265 de milioane de euro, dedicat investițiilor în producerea de energie electrică din surse solare, cu sau fără stocare. Pentru apelul din acest an, a fost eliminată componenta eoliană din cauza scăderii interesului solicitanților pentru acest tip de tehnologie aplicat în sectorul agroindustrial. Subliniez că ne dorim accelerarea investițiilor în energie verde, dar și încurajarea utilizării surselor regenerabile de energie pentru a contribui direct la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la consolidarea unui sector agroalimentar sustenabil pentru generațiile viitoare și rezilient în fața provocărilor climatice. Versiunea consolidată a ghidului vine cu clarificări referitoare la condițiile utilizării codurilor CAEN privind producția de energie electrică, la aspecte privind statutul terenului prevăzut în extrasul de carte funciară, amplasarea investiției și planul de amplasament, la documentele privind evaluarea impactului asupra mediului și excepția pentru instalațiile cu putere mai mare de 400 kW, precum și alte informații de ordin tehnic introduse pentru a simplifica cât mai mult depunerea solicitării de finanțare și ulterior implementarea investiției.” a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Beneficiarii eligibili ai schemei sunt întreprinderile din sectorul agricol sau al industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și organizațiile sau federațiile din domeniul îmbunătățirilor funciare. Cererile de finanțare se depun exclusiv online, prin intermediul portalului AFIR.

Ghidul solicitantului pentru Schema de energie este disponibil, după cum urmează:

Schema este finanțată prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar implementarea acesteia este asigurată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.