Acasă Focus Agricol Decontarea energiei pentru irigații, extinsă până la 31 mai

Decontarea energiei pentru irigații, extinsă până la 31 mai

de A

Guvernul României a adoptat, în ședința de astăzi, 04 mai 2026, o hotărâre care permite decontarea cheltuielilor cu energia electrică utilizată pentru irigații aferente anului 2025 până la data de 31 mai 2026. Măsura vine în sprijinul fermierilor afectați de creșterea costurilor și de efectele secetei, asigurând continuitatea activităților agricole și evitarea blocajelor financiare.

Potrivit actului normativ, costurile cu energia electrică pentru irigații vor fi acoperite din bugetul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în limita fondurilor alocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cotă de până la 50%.

De asemenea, hotărârea stabilește un calendar accelerat pentru efectuarea plăților:
• în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare, va fi emis ordinul ministrului Agriculturii pentru stabilirea cotei de decontare;

    • ulterior, ANIF va solicita deschiderea creditelor bugetare necesare efectuării plăților către beneficiari.

„Prin această hotărâre, asigurăm decontarea în cotă de până la 50% a cheltuielilor cu energia electrică utilizată pentru irigații, o măsură concretă de sprijin pentru fermieri într-un context dificil. Chiar dacă facturile au fost transmise cu întârziere, garantăm că aceste costuri vor fi acoperite din bugetul alocat, astfel încât agricultorii să își poată continua activitatea fără blocaje financiare și să pregătească în bune condiții noul an agricol”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.

Decizia a fost necesară în contextul întârzierii transmiterii facturilor de energie de către furnizori și al constrângerilor bugetare din anul 2025, care au făcut imposibilă decontarea în cursul anului.

Prin această măsură, Guvernul urmărește reducerea impactului economic asupra producătorilor agricoli și susținerea pregătirii noului an agricol.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.