Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari Explicații Romsilva pentru banii găsiți lipsă de Ministerul Mediului

Explicații Romsilva pentru banii găsiți lipsă de Ministerul Mediului

de L M

Regia Națională a Pădurilor Romsilva susține că finanțele sale sunt corecte, iar rezultatele verificărilor făcute de Corpul de Control de la Ministerul Mediului nu au ținut seama de sezonalitatea lucrărilor specifice derulate de regie. Ministrul Mediului a acuzat Romsilva de lipsa a aproximativ 30 de milioane de lei din două fonduri special constituite la nivelul regiei; banii din aceste fonduri trebuie să fie folosiți pentru împăduriri și construirea de drumuri forestiere, în special. În ultimul timp, regia este în centrul atenției publice după ce ministrul Mediului a scos la iveală bonusurile excepționale încasate de personalul silvic la pensionare.

Regia Națională a Pădurilor Romsilva a venit cu precizări privind modul în care Fondul de Conservare și Regenerare a pădurilor este folosit; nu spune nimic despre Fondul de accesibilizare, folosit pentru drumuri forestiere.

„Fondul de Conservare și Regenerare a pădurilor este constituit, la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, conform art. 33 din Codul Silvic, în principal, dintr-o cotă de 25% din valoarea masei lemnoase vândute, la prețul mediu de 164 lei/mc stabilit prin lege în anul 2018. Acest fond este utilizat, în special, pentru lucrările de regenerare a pădurilor, pe suprafețele în care s-a efectuat exploatarea lemnului”, se arată într-un comunicat de presă al Romsilva.

Potrivit documentului, în funcție de sezonul lucrărilor silvice, la sfârșitul fiecărei luni, soldul acestui fond poate varia. Astfel, dacă într-o lună se exploatează și valorifică mai multă masă lemnoasă și nu au fost efectuate lucrări de regenerare, atunci fondul înregistrează excedent. „În schimb, în perioadele campaniilor de împăduriri, ale lucrărilor de îngrijire ale arboretelor, ale lucrărilor de protecție etc., cheltuielile cu aceste lucrări pot depăși fondul legal constituit, generând un deficit temporar”, precizează comunicatul.

„Menționăm că deficitul la Fondul de Conservare și Regenerare a pădurilor nu poate fi asimilat unei <lipse> în sens patrimonial. Acesta reprezintă contravaloarea lucrărilor silvice, care au fost efectuate în mod obligatoriu, conform amenajamentelor silvice, și care urmează a fi acoperită din fondul de conservare și regenerare constituit în perioada următoare”, atrage atenția Romsilva.

Regia precizează că, la sfârșitul anilor 2020, 2023 și 2024, Fondul de Conservare și Regenerare a înregistrat deficit. La finalul anilor 2021 și 2022, acest fond a înregistrat excedent, iar soldurile au fost reportate, cu aceeași destinație, în anii următori.

„Menționăm că deficitul de la finalul anului 2024, în valoare de 24,7 milioane lei, adică suma folosită din Fondul de Conservare și Regenerare, peste nivelul constituit, a fost acoperită integral în luna ianuarie 2025, din fondul constituit conform legii, acesta înregistrând excedent în prima lună a anului”, completează comunicatul.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.