Casa Unirea nici nu trăiește, nici nu este lăsată să moară. Chiar înființarea societății a fost contestată, pentru că s-a considerat că este folosită în scopuri de partid; oficial, Casa Unirea trebuia să se implice în rezolvarea unei mari probleme a agricultorilor – piața de desfacere. Acum, în plin proces de selecție pentru completarea conducerii societății, care oricum nu are activitate, Ministerul Agriculturii a decis modificarea componenței Consiliului de Administrație. E drept, numărul actual al membrilor, cel mai probabil, depășește numărul angajaților. Așa ca s-a decis reducerea numărului administratorilor, în condițiile în care unul dintre ei a așteptat 2 ani finalizarea procesului de selecție.
Casa Română de Comerț Agroalimentar – Unirea SA va avea doar 3 membri în Consiliul de Administrație, față de 5, cât are în mod oficial acum. Este ultima decizie a Ministerului Agriculturii, care este acționarul societății. Prin HG nr. 1413/2024, mandatele actualilor administratori încetează.
Debandada la Casa Unirea este mare. Fostul director este arestat preventiv pentru abuz în serviciu, la prima vedere fiind vorba de un prejudiciu de 45 milioane de lei, adică aproape jumătate din capitalul social al companiei. Directorul care a venit după înlăturarea „fostului” și-a dat demisia și el, iar societatea nu mai are director general din luna octombrie.
Cum lipsea „tichia de mărgăritar”, Casa Unirea, care nu a anunțat că a făcut ceva anul acesta, a demarat procedurile de selecție pentru desemnarea directorului general încă din luna august 2024. Până acum nu s-a anunțat nimic cu privire la rezultatele selecției.
Nu-i bai, că nici procedurile pentru selecția administratorilor nu au fost mai rapide. Unul dintre administratori a avut răbdare 2 ani până s-a finalizat procedura de selecție; toți ceilalți candidați au abandonat „lupta”, așa că, la final, doar unul singur a încheiat procedura și avea contract până în 2027.
Și pentru celelalte posturi de administratori s-a organizat procedură de selecție, potrivit OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprindelor de stat, care s-a finalizat la sfârșitul anului trecut. Nici nu a început bine 2024 că unul dintre administratori și-a dat demisia, așa că, acum, Casa are 4 administratori cu contracte până în 2024 și unul numit provizoriu.
Decizia Ministerului Agriculturii de a reduce numărul administratorilor era de așteptat, în condițiile în care cu câteva zile înainte respinsese proiectul de buget pentru anul 2024 al Casei Unirea. Ministerul rămâne consecvent în a construi o rețea de depozite de legume. De-a lungul ultimilor ani, ministrul Florin Barbu a tot avansat ideea de a fi construite aceste depozite de către Casa Unirea. Depozitele sunt considerate esențiale în creionarea unor politici care să conducă la crearea unei piețe pentru produsele agricultorilor. Tot ministrul a declarat, la un moment dat, că are agreat și modelul standard pentru depozite. Este adevărat, nu a precizat cum a ajuns la concluzia că acel model se pune în aplicare, pentru că este nevoie de licitații publice și alte asemenea până la desemnarea tipurilor de depozite și a locurilor unde vor fi construite.
În aceste condiții Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) din 30 octombrie 2024, pe lângă respingerea proiectului de buget, a cerut administratorilor ca noua variantă de buget să prevadă „documentația privind concesionarea suprafețelor de teren pe care urmează a fi construite depozitele regionale”. Reprezentanții acționarului au cerut și „Lista detaliată pentru fiecare obiectiv în parte, din care să reiasă numărul obiectivelor propuse”, iar „în anexă – Programul de investiții, datorii și sursele de finanțare, va fi prezentată valoarea studiului de fezabilitate, acesta reprezentând cuantumul cel mai mic, rezultat prin compararea a 3 oferte solicitate către proiectanţi cu expertiză relevantă în domeniu”, s-a decis în AGA.
Casa Unirea a fost înființată în baza HG nr. 933/2018 cu scopul declarat de a crea piață de desfacere în primul rând pentru legume și fructe produse de fermierii noștri. Noua companie a trezit mare interes de la început, mai ales pentru că, din start, a beneficiat de un capital social de invidiat – 93,1 milioane de lei. A fost proiectul de suflet al fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, cu sprijinul larg al fostului președinte PSD Liviu Dragnea, și folosit din plin la o mare acțiune PSD. De altfel, aceasta a fost singura activitate derulată de Casa Unirea până în 2024, când fostul director, Mariana Cotoi, a fost arestată preventin pentru nereguli de vreo 45 milioane de euro.
Culmea este că societatea Casa Unirea, care nu a funcționat încă de la început, nu a fost abandonată de niciun ministru al Agriculturii, indiferent de la ce partid a fost. Chiar și acum, când capitalul social este înjumătățit din cauza unor ilegalități, după cum spun procurorii, Ministerul Agriculturii nu renunță la Casa Unirea și ține în viață o structură care produce doar pagubă. În cei 6 ani de activitate, Casa Unirea a avut într-un singur an profit, rezultat din dobânzile încasate pentru capitalul social depus la bancă.