Lipsa apei de irigat creează situaţii tensionate în toată ţara, avertizează reprezentaţii Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR), solicitând, totodată, autorităţilor să completeze legislaţia referitoare la obiectivele de irigaţii nefinalizate şi pentru care nu se pot încheia protocoale de preluare-predare cu Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) din zonele respective.
„Revenim la una dintre temele pe care organizaţia noastră le-a adus în mod repetat în atenţia publicului şi a autorităţilor şi care, în perioada climatică pe care o traversăm (cu temperaturi care au depăşit constant 40 de grade Celsius, după o lipsă totală a precipitaţiilor de peste 60 de zile în multe regiuni) devine critică pentru fermieri şi pentru întreaga populaţie, ducând la pierderi semnificative şi ireversibile de recoltă. Ne referim la reabilitarea sistemelor de irigaţii, cum este cazul staţiilor de repompare, şi menţionăm solicitările noastre legate de investiţii în infrastructura specifică, mai ales în acele judeţe unde, nici în 2024, în condiţiile în care vorbim de secetă pedologică extremă de 5 ani încoace, fermierii nu au posibilitatea de a uda, deşi au canale în proximitatea fermei lor, fiindcă acestea nu sunt funcţionale”, arată Forumului APPR.
Potrivit agriculturilor, situaţia de la staţia de pompare Spiru Haret, aparţinând ANIF Brăila (furnizorul de apă pentru toată Terasa Ialomiţa-Călmăţui), unde sunt probleme cu creşterea capacităţii de pompare, ceea ce duce la scăderea nivelelor în reţeaua de canale, implicit la sistarea parţială a irigării pe suprafeţe extinse în judeţele Ialomiţa şi Brăila.
„Probleme în aprovizionarea cu apă au fost semnalate şi de membri ai Forumului APPR din alte judeţe, cu precădere în zonele cu deficit hidric acut, precum Vrancea, Buzău, Prahova. Acest lucru creează tensiuni majore, care pot degenera incontrolabil”, subliniază organizaţia.
În acest context, Forumul APPR solicită adoptarea unui act normativ care să reglementeze problema obiectivelor de irigaţii nefinalizate sau nerecepţionate.
„Menţionăm din nou solicitările noastre (pentru care am depus multiple adrese la diverse autorităţi) pentru completarea şi amendarea legislaţiei care să rezolve problema obiectivelor de irigaţii nefinalizate şi/sau nerecepţionate care nu sunt în patrimoniul ANIF şi pentru care nu se pot încheia protocoale de preluare-predare cu OUAI-urile din zona respectivă, deşi ar putea fi reabilitate de acestea. Problema s-ar rezolva relativ rapid, prin adoptarea unui act normativ. Deficienţele majore în aprovizionarea cu apă chiar în zone amenajate pentru irigat impun, considerăm noi, o acţiune energică şi imediată din partea autorităţilor, la care facem un apel disperat!”, a mai transmis Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România.