Cireșele și căpșunile românești nu sunt pline de chimicale, este concluzia analizelor pe care Ministerul Agriculturii le-a comandat Autorității Naționale Fitosanitare. Ministerul a vrut să se asigure că produsele ce ajung pe mesele românilor sunt curate, astfel că fructele de sezon au intrat într-un program mai susținut de analize în ceea ce privește pesticidele. Procentul analizelor neconforme la cireșe și căpșuni este foarte mic. E drept, nici numărul analizelor nu este copleșitor, dar este stabilit prin program național. Urmează pepenii să treacă prin verificările celor de la ANF.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), a coordonat în perioada 30 mai – 5 iulie, acțiunea de control „Cireașa și Căpșuna”. Necesitatea acesteia s-a impus întrucât suntem în plin sezon de comercializare a legumelor și fructelor românești, iar obiectivul principal avut în vedere îl constituie verificarea acestora din punct de vedere al conformității și al siguranței pentru consum, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
„Printr-o bună organizare a managementului acestei acțiuni, s-a reușit depășirea numărului de probe stabilite spre a fi prelevate. Astfel, au fost analizate în laborator 233 probe, cu 19 probe mai mult față de programarea inițială a inspectorilor fitosanitari pentru această operațiune”, precizează documentul.
Potrivit comunicatului, în urma analizării acestor probe s-a constatat existența unui număr redus de neconformități, doar 3 dintre acestea fiind depistate cu cantități peste limita legală a reziduurilor de pesticide. „Așadar, procentul neconformităților este de 1,28% din totalul celor analizate, toate cele trei probe fiind determinate la căpșuni”, arată comunicatul.
Abaterile constatate s-au soldat cu sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare, respectiv amendarea producătorului și interzicerea comercializării produselor neconforme. Documentul nu precizează ce cantitate a fost retrasă de la vânzare și cât a ajuns pe mesele românilor.
„Fermierii ale căror produse sunt conforme au posibilitatea de a afișa rezultatele analizelor la punctele de vânzare, dovedind astfel calitatea produselor românești”, completează comunicatul.
Recent, Ministerul Agriculturii a anunțat că ANF va demara o nouă operațiune de control tematic numită „Pepenele românesc”, care se va derula în perioada 08 iulie – 31 august. Numărul de probe prelevate prin Programul Național de Monitorizare (84 de probe) va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, iar eșantioanele vor fi colectate atât din piețele bucureștene, cât și din fiecare reședință de județ, în vederea analizării acestora.