Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari Apele Mării Negre scoase la închiriere pentru acvacultură

Apele Mării Negre scoase la închiriere pentru acvacultură

de L M

Pentru prima dată în România, apele Mării Negre ce țin de țara noastră vor fi scoase la licitație ca să fie închiriate. După cerințele impuse de Administrația Națională „Apele Române”, vor avea acces la licitație numai firmele care se ocupă de acvacultură și piscicultură. Iar doritorii trebuie să se grăbească pentru că numai până la jumătatea lunii iulie ANAR primește cererile de intenție. Partea bună este că, în acest mod, se pun bazele dezvoltării activităților de acvacultură la Marea Neagră, ca și inexistente în prezent.

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR), instituție publică, în calitate de administrator al bunurilor din domeniul public al statului, intenționează să declanșeze procedura de licitație publică privind spațiul maritim, se arată într-un comunicat de presă al Administrației. Potrivit documentului, este vorba despre marea teritorială și apele maritime interne. Cei interesați trebuie să transmită cererile de intenție, la adresele de e-mail indicate, până cel mai târziu la data de 15 iunile 2024, ora 12.00.

„Prețul de pornire este stabilit la 0,06 lei/mp/lună și se referă la activități de exploatare a resurselor acvatice vii, piscicultură și acvacultură, inclusiv zone marine pretabile pentru moluște. Acesta este rezultatul aplicării mecanismului economic european care funcționează după principiul „beneficiarul plătește”. 50% vor fi virate la bugetul de stat și 50% se vor constitui în venituri proprii care vor fi reinvestite în infrastructura de management calitativ și cantitativ din regiunea Mării Negre”, precizează comunicatul.

ANAR ține să atragă atenția că, la luarea deciziei de închiriere a Mării Negre, „s-au luat în calcul inclusiv potențialele presiuni pe care le pot avea activitățile de exploatare a resurselor acvatice asupra ecosistemelor marine. Stabilirea metodei/tehnologiei de cultivare a resurselor acvatice vii va ține cont de prevederile Directivelor europene în domeniu”.

Perioada de închiriere a fost prelungită de la 4 la 20 de ani.

„Închirierea spațiului maritim este o premieră în România, până în prezent nefiind reglementat cadrul legal care să permită organizarea unei astfel de proceduri”, completează comunicatul.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.