Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari „Rabla pentru tractoare” precum Fata Morgana

„Rabla pentru tractoare” precum Fata Morgana

de L M

Ministrul Mediului își dorește ca banii din programul „Rabla pentru tractoare şi utilaje agricole”, să rămână în România. Mircea Fechet a vizitat fabrica IRUM Reghin, unicul producător român de tractoare agricole şi utilaje articulate forestiere. Programul, pentru care bugetul Fondului pentru Mediu are alocate 500 milioane de lei încă din februarie 2024, nu a început încă.

„Am avut această vizită (n.r. – la IRUM Reghin) şi pentru că în acest an, pentru prima oară în bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, urmează să demarăm un program pe care noi îl numim generic „Rabla pentru tractoare” sau „Rabla pentru utilaje agricole”. Avem 500 de milioane de lei buget alocat, aproape 100 de milioane de euro, şi vizita de astăzi dimineaţă sper eu că ne va conduce la elaborarea unui ghid de finanţare care să permită achiziţia a cât mai multor astfel de utilaje produse în România”, a declarat Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, informează Agerpres.

Ministrul Mediului a spus că dorinţa sa este ca aceste fonduri să meargă spre producătorii români, având în vedere că sumele alocate prin programele finanţate prin Fondul de Mediu, cum ar fi Casa Verde şi Rabla Plus, merg spre companii chiar şi din afara Europei.

„Din acest motiv, când vom vorbi de Rabla pentru utilaje agricole, am hotărât deja că ne vom adresa micilor fermieri. Pe de o parte, am hotărât deja că urmează să finanţăm echipamente atât destinate sectorului agricol, cât şi sectorului forestier şi nu pot decât să-mi exprim speranţa că un procent cât mai însemnat din acea sumă, din cele 500 de milioane de lei pe care le vom pune la dispoziţie, vor rămâne în România, vor face obiectul unor achiziţii de la companii româneşti”, a mai subliniat Mircea Fechet

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.