În primele cinci luni de la debutul anului comercial pentru zahăr (octombrie 2023/februarie 2024), statele membre au importat 740.000 de tone de zahăr din întreaga lume, din care 32% din Ucraina și 20% din Brazilia, arată ultimele date ale Comisiei Europene. În decembrie 2023, tona se vindea cu 728 de euro vs 813 euro tona media în UE.
Importurile de zahăr din Ucraina în România sunt permise doar pe baza de licență acordată procesatorilor. România rămâne cel mai mare importator de zahăr din statul vecin dintre toate statele membre UE, arată o ultimă analiză a Comisiei Europene. În perioada octombrie 2023-februarie 2024, țara noastră a adus din statul vecin peste 47.700 de tone de zahăr, adică 21% din toate importurile de zahăr din Ucraina ale UE.
Din Ucraina au venit în UE 237.733 tone de zahăr, cu 21,7% în plus față de perioada similară a anului trecut, iar din această cantitate 20,1%, adică 47.723 tone au ajuns în România. Alte 46.716 tone ( 19,7% din total importuri din Ucraina) au ajuns în Italia la care se adaugă 32.162 de tone(13,5%) în Ungaria și 27.016 tone (11,4%) în Bulgaria.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, dintre țările unde au ajuns cele mai mari cantități de zahăr ucrainean importurile au scăzut doar în România, unde există și interdicții la import ( cu 26%). În schimb, Italia a cumpărat din Ucraina de 2,3 ori mai mult zahăr decât în anul comercial 2022/2023, iar Ungaria de 1,6 ori mai mult.
Comisia nu dispune însă și de date referitoare la cantitatea de zahăr ucrainean importată în UE și apoi reexportată în țări terțe.
Din 29 decembrie 2023, până în data de 30 iunie 2024, în România se poate importa zahăr din Ucraina doar în baza unor licențe. Potrivit OUG privind instituirea unui mecanism de consultare și reacție coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole ( OUG nr. 84 din 12 octombrie 2023 modificată prin OUG 126/2023), zahărul din trestie sau din sfeclă şi zaharoză chimic pură, în stare solidă poate fi importată din Ucraina numai pe baza unui acord pentru punerea în liberă circulaţie şi utilizarea în/pe teritoriul României emis operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie.
Măsura a fost luată urmare a importurilor mari de zahăr din Ucraina. Mai exact, din datele Guvernului, în perioada ianuarie-august 2023, Ucraina a exportat în țara noastră 84.633 tone, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, când s-au importat 12.000 tone, creşterea importurilor fiind semnificativă, cu consecinţe imediate şi ireversibile privind cultura şi procesarea sfeclei de zahăr,
Cantitățile mari coroborate cu preţurile mici ale mărfurilor ucrainene, comparativ cu media preţurilor în Uniunea Europeană, au dus la nemulţumiri în rândul fermierilor care au cultivat sfeclă de zahăr și care s-a trezit în situaţia imposibilităţii de a contracta sfecla de zahăr către fabrici, pentru producţia anului 2024.
Până în 5 iunie 2024, între UE și Ucraina este în vigoare un acord prin care părțile au convenit să nu perceapă taxe vamale și nici să intervină între ele alte măsuri de apărare comercială, urmare a unui regulament adoptat de Consiliul European în mai 2023 prin care s-a reînnoit suspendarea tuturor taxelor vamale, contingentelor și măsurilor de apărare comercială aplicate exporturilor ucrainene către UE.