„Începând de astăzi, 1 februarie, şi până la data de 13 februarie, ALPAB testează un nou sistem pentru alungarea ciorilor din Parcul Cişmigiu. Sistemul constă într-un echipament sonic 3D de ultima generaţie – BirdXPeller Pro v.2 care foloseşte sunete înregistrate din natură, specifice păsărilor de pradă sau altor zburătoare aflate în pericol, realizând un mediu ostil păsărilor dăunătoare. Sistemul mai conţine şi un dispozitiv vizual stroboscobic inovativ Bird Deflector care împiedică apropierea păsărilor prin lumini intermitente”, a anunțat PMB, pe Facebook.
Prin actualul demers se vizează nu doar reducerea numărului ciorilor din Grădina Cişmigiu, ci şi a porumbeilor, care prin excrementele lor determină creşterea acidităţii solului şi distrug elementele de mobilier şi infrastructură.
„Ştim că păsările vor veni în număr din ce în ce mai mare odată cu începutul primăverii, adică începând cu 1 martie care este peste numai o lună. Aşadar se cuvine să ne pregătim, iar specialiştii noştri au decis calendarul acestor acţiuni, după o largă consultare cu cetăţenii interesaţi cu adevărat, cei care locuiesc în zonă sau cei care de ani şi ani caută o oază de linişte şi relaxare în Cişmigiu. Acest proces de creare a unui mediu neprimitor pentru ciori şi a îndepărtării porumbeilor presupune mai multe măsuri printre care şi instalarea unui echipament care scoate sunete asemănătoare şoimului, uliului şi altor păsări de pradă, precum şi un dispozitiv vizual care, împreună, duc la îndepărtarea păsărilor nedorite”, a transmis ALPAB.
Proiectul se derulează cu scopul urmăririi efectului acestor echipamente în Grădina Cişmigiu, „pe un areal bine-definit şi nu implică nici o plată financiară”, a explicat ALPAB.
„Echipamentele au fost deja folosite cu succes în alte ţări şi în alte oraşe din România, ele reproducând sunete reale din natură cu redare clară şi de înaltă definiţie, deloc agresive. Dispozitivul optic stroboscobic de îndepărtare a păsărilor este acţionat prin rotaţia naturală a paletelor de către vânt, nu necesită sursă de curent şi nu produce zgomot. Echipamentele au fost instalate la insistenţele riveranilor Parcului Cişmigiu, care sunt, ca şi noi, iritaţi de prezenţa în număr mare atât a porumbeilor, cât şi a corvidelor pe perioada vară-toamnă”, a precizat ALPAB.