În 2023, România se află în top 5 producători de grâu şi porumb din Uniunea Europeană şi a fost cel mai mare exportator de porumb în sezonul 2022-2023 şi al doilea cel mai mare exportator de grâu, conform datelor Eurostat.
În acest an agricol, România a avut o producţie de 10,3 milioane de tone de porumb, cu care s-a situat pe a doua poziţie în UE, după Franţa, ce a avut 12,3 milioane de tone de porumb. Cu toate acestea, în anii 2018 şi 2019, România a fost în fruntea clasamentului, având, de altfel, în ultimii cinci ani şi cea mai mare suprafaţă cultivată cu porumb din UE, conform datelor Eurostat.
Producţia naţională din acest an a fost mai mare decât cea din anul anterior, când s-a situat la nivelul de 8 milioane de tone, dar mai mică decât cea din 2018 (18,6 milioane tone) sau cea din 2019 (17,4 milioane tone), pentru că seceta şi arşiţa şi-au spus cuvântul şi în 2023, care a fost „întărit” de lipsa capacităţii de a iriga.