Acasă Stiri InterneDezvoltare rurala Selecție cu prelungiri la Casa Unirea

Selecție cu prelungiri la Casa Unirea

de L M

Casa Unirea tot încearcă să-și găsească șefi și nu reușește. E drept, nici societatea nu are cine știe ce activitate, adică aproape deloc, deși deține cu capital social de invidiat. De la înființarea prin HG, în 2018, Casa Unirea s-a remarcat numai prin scandaluri cu iz politic. Acum, societatea derulează procedura de selecție pentru membrii Consiliului de Administrație, fiind la runda a doua din acest an, pentru că „grila” nu a fost completată. Singurul membru din Consiliul de Administrație cu mandat pe 4 ani, restul fiind numiți provizoiu, a fost numit în urma unei proceduri de selecție ce a dura aproape 2 ani.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de autoritate publică tutelară, asistat de expert independent Fox Management Consultants SRL anunţă continuarea procesului de recrutare şi selecţie a candidaților pentru o poziţie de membru în Consiliul de Administraţie al Societatii Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” SA în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Mai exact, Casa Unirea are nevoie de un membru CA specialist în audit.

Candidații au avut la dispoziție doar 10 zile ca să-și depună dosarele, adică până pe 4 decembrie 2023, după care urmează procedura stabilită prin OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor cu capital majoritar de stat. Calendarul procedurii de selecție nu este public, candidații declarați eligibili fiind înștiințați personal.

Interesant este că această nouă procedură de selecție se vrea a fi o „completare” a celei declanșate în august 2023, deși nu este definită așa.

Potrivit actului constitutiv, Casa Unirea are Consiliu de Administrație format din 5 membrii. În august, Ministerul Agriculturii a demarat procedura de selecție pentru 4 membri în Consiliul de Administrație, pentru că unul există, Gheorghe Meteleaucă, desemnat tot în urma unei proceduri de selecție, demarată în 2021 și finalizată în 2023. La acea vreme, ministerul căuta doi administratori cu studii economice sau juricie, un auditor și unul cu studii tehnice. Nu au fost anunțate rezultatele selecției demarate în august 2023, dar se pare că ele se cunosc din moment ce este nevoie de încă o rundă pentru a găsi un expert în audit.

Între timp, Casa Unirea se pregătește să deschidă un nou magazin. De dat aceasta este vorba de unul mai mare, situat în Afumați, pe platfoma marilor magazine din acea zonă. Casa Unirea a mai avut unele tentative de acest fel, pe vremea fostului ministru Petre Daea, dar au eșuat.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.