Acasă Focus Agricol Ceapa, mai scumpă decât carnea

Ceapa, mai scumpă decât carnea

de A

Autorităţile din Filipine intenţionează să importe zeci de tone de ceapă pentru a evita o altă „creştere absurdă” a preţurilor, cum s-a întâmplat deja la începutul anului când ceapa a fost mai scumpă decât carnea de pui şi cea de vită, transmite Bloomberg.

Ministerul Agriculturii de la Manila arată că vor fi emise autorizaţii de import pentru ca firme private să poată importa 21.000 de tone de ceapă până la finele anului. Măsura este destinată să asigure că va exista o aprovizionare suficientă, pe fondul unei aşteptate majorări a cererii în perioada sărbătorilor, se precizează în comunicat.

Planul de import este destinat să asigure publicul că „nu se va repeta o creştere absurdă a preţurilor”, a adăugat departamentul.

Filipine a ajuns în situaţia în care a fost forţată să importe ceapă la începutul anului, după ce preţurile au explodat din cauza unui deficit de aprovizionare pe piaţa locală, unii parlamentari dând vina pentru această situaţie pe traderii care au făcut stocuri şi au manipulat preţurile. Ţara din sud-estul Asiei consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună.

În comunicatul departamentului din Ministerul Agriculturii de la Manila se precizează că autorizaţiile de import vor permite aducerea a 17.000 de tone de ceapă roşie şi 4.000 de tone de ceapă albă din China, India şi Ţările de Jos. Volumele vor oferi o rezervă care va stabiliza preţurile pe piaţa internă înainte de începutul sezonului de recoltare din primăvară.

Ceapa este un ingredient important în bucătăria filipineză, alături de usturoi. Explozia preţurilor a afectat consumatorii în special în perioada-cheie a sărbătorilor de sfârşit de an, când au loc multe reuniuni în familie, astfel că numeroase persoane s-au plâns pe reţelele sociale de explozia preţurilor.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.