Acasă Focus Agricol Autorizaţiile pentru folosirea produselor de protecţie a plantelor în situaţii de urgenţă, semnate

Autorizaţiile pentru folosirea produselor de protecţie a plantelor în situaţii de urgenţă, semnate

de A

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a semnat autorizaţiile pentru utilizarea în situaţii de urgenţă a produselor de protecţie a plantelor pentru tratarea seminţelor de porumb şi floarea-soarelui, în perioada 22 ianuarie – 21 mai 2024.

„Însămânţarea se va face numai în zonele şi pe suprafeţele puternic afectate de atacul dăunătorilor de sol, iar tratamentul seminţelor de porumb şi floarea-soarelui va fi efectuat numai de către prestatorii de servicii autorizaţi, iar parcelele de teren vor fi semnalizate ca atare”, se precizează în comunicat.

Ministerul Agriculturii menţionează că art 53 al Regulamentului (CE) nr 1107/2009 permite introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare pentru combaterea dăunătorilor de sol.

Totodată, ministerul precizează că la nivel european au fost acordate 445 de derogări pentru statele membre, de la începutul acestui an, şi a trimis o centralizare a numărului de derogări acordate pentru fiecare stat membru.

Astfel, la nivelul UE, au fost acordate 445 de autorizaţii de urgenţă pentru utilizarea produselor de protecţie a plantelor, în perioada 1 ianuarie 2023-16 noiembrie 2023: Franţa – 67 de autorizaţii, Germania – 63 de autorizaţii, Austria – 50, Italia – 41, Grecia – 29, Spania – 28, Slovacia – 23 Norvegia – 19, Belgia – 16, Cehia şi Letonia, câte 14 autorizaţii fiecare, Finlanda şi Suedia, câte 11 autorizaţii fiecare, Danemarca, Lituania, România şi Slovenia, câte 7 autorizaţii fiecare, Luxemburg şi Polonia, câte 6 autorizaţii fiecare, Olanda – 5, Estonia – 4, Croaţia – 3, Islanda şi Bulgaria, câte 2 autorizaţii fiecare, Cipru, Irlanda şi Portugalia, câte o autorizaţie.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.