
De asemenea, ministrul a discutat cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr cărora le-a transmis că performanța Fabricii de Zahăr depinde de activitatea lor și i-a asigurat de tot sprijinul său și al MADR astfel încât aceștia să continue să cultive, să mărească suprafețele cultivate și producția.


Ministrul a felicitat conducerea fabricii pentru parteneriatul încheiat cu fermierii români și și-a exprimat încrederea că suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr vor crește, iar fabrica va intra într-un proces de retehnologizare. În acest context, ministrul a transmis celor prezenți că, din acest an, Ministerul Agriculturii acordă o subvenție mai mare producătorilor de sfeclă de zahăr pentru a încuraja fermierii români să continue să producă.

